spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTȘcoală britanică aleasă din pasiunea pentru aviație

Școală britanică aleasă din pasiunea pentru aviație

Daniel Roman este un tânăr botoșănean de 23 de ani care studiază aviația la una dintre prestigioasele școlile britanice de profil, L3Harris Academy.

Daniel este fiul lui Cristian Constantin Roman, fost prefect și fost deputat PNL și al Anei Carmen Roman, medic primar la Spitalul Județean. Tânărul povestește că a îndrăgit din totdeauna tot ceea ce înseamnă domeniul aeronautic, dar avea rețineri în a spera la mai mult. Insuficiența informațiilor l-au determinat să aibă anumite îndoieli, pe care însă și le-a alungat odată cu primul zbor.

,,E un domeniu un pic nișat, la modul că pentru informațiile din domeniu trebuie căutate niște surse. (…) După ce am zburat pentru prima dată, am știu că nu vreau niciun alt job. Mereu a fost ideea asta în spate, de a deveni pilot de avion, doar că niciodată n-am încercat, neavând pe nimeni în familie care să fi fost familiarizat cu domeniul respectiv, cum au majoritatea colegilor mei de aici.”, a spus studentul Daniel Roman.

El a terminat Facultatea de Inginerie Aerospațială din București, specializarea Navigație Aeriană în limba engleză și a ales, din mai multe motive, să își continue studiile peste hotare. Daniel mărturisește că a vrut să plece în Portugalia inițial, dar ,,mi s-a oferit oportunitatea să vin în Anglia. Am aflat că și instructorii de teorie sunt mult, mult mai buni aici, cu mai multă experiență.”

Disciplina este esențială 

Dincolo de fascinația zborului, meseria de pilot presupune mult efort, alături de o pregătire intensă și un antrenament continuu. Disciplina este un cuvânt cheie atunci când vine vorba de pregătirea lui Daniel pentru a-și vedea visul împlinit. La L3Harris Academy, școala la care își urmează studiile, are pentru pregătirea viitorilor piloți, mai multe etape de parcurs. Astfel, prima etapă, este cea de teorie, la finalul căreia studenții au susținut 13 examene teoretice. În urma acestor examene, botoșăneanul a reușit să obțină niște rezultate remarcabile, situându-se printre primii cei mai buni studenți.

,,Programul a fost foarte strict, în fiecare dimineață mă trezeam la 5, aveam școală până la 4 și mă culcam la 10. De când ajungeam acasă, învățam până la 10, în fiecare zi, timp de șase luni. Am fost destul de strict cu mine. Rezultatul acestor 13 examene, dacă mă întrebi pe mine, eu consider că sunt destul de importante, și pentru mine ca să îmi găsesc un job bun, dar și în general, pentru că este informație esențială pe care toți ne-am dori ca un pilot să o știe când ne cară familiile mai departe”, povestește Daniel Roman.

Începutul este mai greu

La cei 23 de ani ai săi, Daniel împărtășește bucuros din experiențele lui pentru a-i ajuta pe cei neinițiați să treacă de perioada de acomodare ca student într-o astfel de instituție.

,,Cel mai bun lucru pe care l-am auzit, deși nu l-am crezut atunci și așa o să fie și cu cei la început de drum, îi foarte greu la început, este extraordinar de greu la început. Partea pozitivă e că te obișnuiești într-un final, reușești să îți integrezi tot acest antrenament în viața de zi cu zi”.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...