spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocalTir imobilizat de politiști. Amendă de 9.000 de lei

Tir imobilizat de politiști. Amendă de 9.000 de lei

Astăzi, 1 decembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul județean 297, în comuna Lunca, un ansamblu de vehicule, format din autotractor și semiremorcă, condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Iași.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea aplicat pe tahograf, un dispozitiv destinat să modifice înregistrările acestuia, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 9.000 de lei, iar dispozitivul respectiv a fost confiscat.

De asemenea, ansamblul de vehicule a fost imobilizat pentru 11 ore, timp necesar prevăzut de lege pentru odihnă, astfel încât conducătorul auto să realizeze în condiții de siguranță transportul până la destinație.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.5 ° C
14.6 °
7.8 °
66 %
2kmh
5 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...