luni, mai 13, 2024
AcasăLocalDIFERIȚI, DAR EGALI!

DIFERIȚI, DAR EGALI!

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități este marcată în fiecare an pe data de 3 Decembrie, cu scopul de a conștientiza  și de a sensibiliza , de a readuce în atenția oamenilor conceptul de egalitate de șanse , toleranță și acceptare. O persoană cu dizabilitate este exact ca orice altă persoană, ca tine și ca mine! Ea are aceleași aspirații interioare, aceleași temeri, are aceleași simțiri și trăiri ca și tine!

Cu acest prilej copiii și tinerii cu dizabilități , beneficiari ai Fundației Star of Hope din Dorohoi au desfășurat diferite activități  de socializare cu unitățile școlare partenere: Grădinița cu P.P. „Albă ca Zăpada”, Clubul Copiilor Dorohoi și Școala Gimnazială Nicolae Iorga Dersca.

  • Sub motto-ul „Eu pot să fac ceea ce tu nu poți face, iar tu poți face ceea ce eu nu pot face. Nimeni nu poate realiza vreodată singur ceea ce poate realiza prin parteneriat cu alții” (Maica Tereza), se derulează și parteneriatul educațional încheiat între Grădinița cu P.P. „Albă ca Zăpada” și Fundația Star of Hope care durează de peste 15 ani.       

Având în vedere faptul că, fiecare copil este diferit, special şi are propriile nevoi, fie că este sau nu un copil cu dizabilităţi, preșcolarii grădiniței au empatizat cu acești copii „mai speciali” înțelegând faptul că, toţi copiii au dreptul la educaţie în funcţie de nevoile lor.

În cadrul acestui parteneriat, am încercat să sădim, în  conștiința copiilor, încă de la cea mai fragedă vârstă, faptul că primirea copiilor „diferiți”, alături de toți ceilalți trebuie făcută nu de dragul lor sau din milă pentru ei, ci pentru dreptul fiecărui individ de a participa la acțiuni comune pentru dezvoltarea lui ulterioară, pentru a contribui și el la dezvoltarea comunității în care trăiește.

Prin derularea acestor activități comune, cu diferite prilejuri, copiii au înțeles că se dezvoltă mai bine atunci când cresc, învață sau se joacă împreună și că locul copiilor cu dizabilități este împreună cu ceilalți copii, în familie, la școală și în comunitate.

„La mulți ani, dragi prieteni!”, „La mulți ani, parteneriatului nostru !”

Cu prețuire, prof. Maria Enache, responsabil Grădinița cu P.P. „Albă ca Zăpada” structura Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi

 

  • Prin intermediul Proiectului educațional „Clubul prieteniei” încheiat între Clubul Copiilor Dorohoi și Centrul ,,Steaua Speranței” Dorohoi, copiii și tinerii cu nevoi speciale, sprijiniți de cadrele didactice Mihaela-Laura Bolohan și prof. Daniel Puhăcel, au desfășurat diverse activități practice din domeniul informaticii, artelor plastice și decorative (craft). În cadrul atelierelor de lucru organizate cu ocazia acestei zile, participanții au avut ocazia de a socializa, comunica și totodată să-și dezvolte răbdarea, îndemânarea, spiritul de observaţie, fantezia.
  • În continuarea activităților desfășurate cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități la Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga” Dersca a avut loc o activitate de socializare la care au participat elevi din cadrul școlii și tineri din cadrul Centrului de zi Star of Hope Dorohoi.

,,Această activitate a constituit un prilej minunat de sensibilizare, de aducere în atenția elevilor noștri a problematicii persoanelor cu dizabilități, a conceptului de egalitate de șanse, toleranță și acceptare. Am avut parte astăzi de o lecție de viață,  oaspeții noștri ne-au arătat cât de norocoși suntem pentru că suntem sănătoși și ne-au învățat că în viață avem nevoie de foarte  puține lucruri pentru a fi fericiți.  Pe parcursul a două ore, elevii noștri împreună cu beneficiarii Centrului Steaua Speranței Dorohoi au citit povești, au confecționat fulgi de nea și au împodobit un brăduț cu mesaje privind drepturile copiilor cu dizabilități, ajutați  fiind de d-na Loredana Gherman, d-na animator socio-educațional Butnariu Ada și d-na învățătoare Asofronie Doinița. Grupul vocal ,,Flori de măr” al Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Iorga” Dersca, coordonat de dl.profesor Agrigorcioaie Ionel,  ne-a introdus în atmosfera magică a Sărbătorilor de iarnă iar, în final, dl. profesor Roman Răducu a energizat participanții prin câteva jocuri de mișcare și ștafete. Mulțumesc d-nei Gherman Loredana pentru activitatea de astăzi și pentru toată activitatea desfășurată cu elevii școlii noastre, tot respectul și admirația noastră pentru munca doamnei Camelia Topală, cea care  a facilitat și realizarea acestei activități.” Director Școala Dersca, prof. Afusoaie Vasile

 

“În fiecare zi primim câte o lecție de viață. Împreună cu elevii clasei a II-a am participat la o activitate, la invitația doamnei profesor Gherman Loredana. Data de 3 decembrie este  o zi însemnată pentru persoanele cu nevoi speciale, iar pentru a  marca acest lucru, am fost părtași, alături de persoane cu adevărat speciale, la un atelier de creație. În cadrul activității am învățat cât de frumoasă este viața, cât de mulțumiți trebuie să fim pentru ceea ce avem și pentru ceea ce suntem. Am înțeles, de altfel, că toți suntem egali, chiar dacă suntem diferiți, că avem aceleași drepturi, dar mai presus de toate, avem dreptul la fericire, ori acest lucru nu-l putem obține decât împreună, fiind aproape de persoanele cu nevoi speciale, dăruindu-le zambete, afecțiune și toată dragostea noastră.”  Prof. pentru învățământ primar, Asofronie Doinița

“Prin activitățile sportive adaptate copiilor cu cerințe educaționale speciale, procesul de incluziune se poate face într-un mod mult mai rapid, iar rezultatele nu întârzie să apară. Bucuria de pe chipurile lor ne face să ne gândim că merită o lume mai bună și mai înțelegătoare.profesor Roman Răducu

  •  

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.8 °
11.6 °
64 %
2.1kmh
85 %
lun
15 °
mar
14 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oare folosesc toți același lipici? Că nu prea ține la contactul cu alegătorii.

EDITORIAL

Bugetul de subvenții acordate partidelor aprobat de Guvern pentru 2024 este cel mai mare din istorie: 314 milioane de lei, sumă din care PSD...

EPIGRAMA ZILEI

În vis, erai mugur de floare Ițit din albul unei rochii Atât de sexy, sclipitoare, Că mi-am frecat până și ochii...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...