După zeci de ani de păstrare în Arhivele Naționale, cartea unui autor cu origini botoșănene a fost publicată. ,,Rost și rânduială în satul românesc” surprinde tot ceea ce este mai important în opera etno-sociologică a sociologului Eugen D. Neculau.
Evenimentul de lansare a avut loc în incinta Bibliotecii Județene ,,Mihai Eminescu” Botoșani și a strâns zeci de profesori de istorie, dar și oficialități botoșănene, printre acestea se numără inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc, Dănuț Huțu, directorul de la Direcția de Cultură, Traian Apetrei, fostul director al Teatrului Eminescu Botoșani. Evenimentul a fost prezentat de Iustina Irimia, managerul Centrului de Creației și de Ersilia Iacob, managerul Bibliotecii, iar cuvântul înainte a fost susținut de profesor doctor Daniel Botezatu.
,,E o carte pentru copii și pentru oameni mari, e o carte a înțelepciunii”
Editorii volumului sunt etnograful Marcel Lutic și Petronela Cotea-Mihai, redactor al Radio România Iași. Din 2018, cei doi desfășoară și o rubrică radio în care, duminică de duminică, aduc în atenția ascultătorilor texte din opera vastă a lui Eugen D. Neculau. Rubrica se intitulează ,,Rost și rânduială în satul românesc”, titlu care a fost dat, de către editori, și volumului.
,,E o carte a bucuriei, o carte o cartea a strămoșilor, e o carte a rosturilor și rânduielilor străvechi din satul românesc din Moldova, mai precis de aici, din ținutul Botoșaniului, al Dorohoiului. E o carte la care autorul ei, bătrânul și înțeleptul Eugen D. Neculau, a muncit decenii în șir, din perioada interbelică până spre senectute, până spre anii ’70. Din păcate, a rămas în manuscris la arhivele Statului din Iași, iar eu m-am înhămat să o aduc la lumină fiindcă merită. Ca să intrăm în registrul sărbătorii de azi, e o carte pentru copii și pentru oameni mari, e o carte a înțelepciunii pe care o citești ca pe o poveste, o poveste despre înaintașii fiecăruia dintre noi”, a spus etnograful Marcel Lutic, editor al volumului.
Românii care nu uită ,,Vocea Sângelui” și ,,Glasul Pământului”
Alături de Lutic, redactorul Petronela Cotea-Mihai este a doua persoană care a adus o contribuție uriașă la publicarea cărții ,,Rost și rânduială în satul românesc”. Prezentă la evenimentul de lansare, s-a arătat emoționată de reușita editorială și a făcut cunoscută povestea din spatele rubricii dedicate operei lui Eugen D. Neculau, dar și munca depusă pentru lansarea volumului.
,,Există rosturi și rânduieli ale vieții noastre de astăzi continuate și în dimensiuni preluate de la strămoșii noștri, față de care suntem datori și eu mulțumesc foarte mult că acum putem să împărtășim o bucurie, bucuria acesta de a se fi împlinit un proiect editorial, un gând frumos spre care l-am chemat pe Marcel Lutic, etnograful nostru drag și profesionist”, a spus Petronela Cotea-Mihai, redactor al Radio România Iași.
,,Mulțumesc pentru ocazia pe care mi-ați oferit-o, cea de a aduce în atenție punctul de început al acestei lucrări și felul în care s-a construit, dar și bucuria noastră de a aduce mesajul din satul românesc, acolo unde și eu m-am născut, către românii de aici, către românii mulți din Diaspora care nu uită de acea «Voce a Sângelui» și acel «Glas al Pământului»”, a mai adăugat aceasta.
La eveniment, au desfășurat crâmpeie de șezătoare un grup de femei din comuna Ungureni, localitatea natală a lui Eugen D. Neculau. Acestea s-au arătat dornice de a aduce un omagiu sociologului cu origini botoșănene prin prezentarea unor momente de la șezătorile desfășurate periodic, dar și prin împărtășirea unor cântece moștenite din generații în generații.
Cine a fost Eugen D. Neculau
Eugen D. Neculau a fost un pedagog român, întemeietorul și animatorul Căminului Cultural și al Universității Populare de la Ungureni, unul dintre puținele experimente românești reușite în domeniul educației adultului.
Eugen D. Neculau s-a născut în satul Ungureni în anul 1900. A urmat studiile primare în satul natal și cele gimnaziala și liceale la Liceul „Grigore Ghica voievod” din Dorohoi și la Liceul „Anastasie Bașotă” din Pomârla. Simțul datoriei față de cei din rândurile cărora provine, sentiment care îl va caracteriza tot restul vieții, îl determină pe tânărul Neculau să se angajeze ca infirmier voluntar în timpul Primului Război Mondial. După obținerea bacalaureatului se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași avându-i profesori pe Ion Petrovici, Constantin Fedeleș, Ion Găvănescu și Petre Andrei. În anul 1920 se căsătorește cu Ana (Aneta) Arnăutu, învățătoare.
A refuzat mediul academic și a preferat învățământul preuniversitar de la Dorohoi
În 1925 obține licența în filosofie și, deși i se propusese un post de asistent la Facultatea de Filosofie, preferă un post în învățământul preuniversitar la Dorohoi, pentru a fi cât mai aproape de meleagurile natale. Între anii 1925-1929 a predat la Seminarul „Pimen mitropolitul”, la Liceul „Grigore Ghica voievod” din Dorohoi și la Școala Normală din Șendriceni. În 1927 reușește să finalizeze un proiect pe care îl inițiase încă din perioada studenției, în 1924: înființarea unui Cămin Cultural la Ungureni, instituție care inițial a fost subordonată Fundației culturale conduse de Dimitrie Gusti.
Între 1929-1948, deși în prima jumătatea a acestei perioade a continuat să locuiască la Ungureni, a fost profesor de pedagogie și filosofie la Seminarul „Veniamin Costache” din Iași. Obțienerea unei burse îi permite să urmeze o specializare la Paris, în 1930. În 1936, cu mari eforturi, reușește să înființeze Universitatea Populară de la Ungureni, unul dintre puținele experimente românești reușite în domeniul educației adultului.
Din 1938 se stabilește cu familia la Iași, locuind într-o casă parohială a bisericii „Sfântul Gheorghe” – Lozonschi. Activează ca profesor la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași dar continuă să participe la activitățile inițiate la Ungureni. În 1940 obține doctoratul în pedagogie, iar în 1944 obține titlul de Doctor în Litere și Filosofie cu teza Condițiile și perspectivele unei pedagogii a satului românesc, teză realizată sub îndrumarea lui Ion Petrovici.
Perioada de după război a fost dificilă: activitatea Universității Populare din Ungureni a fost interzisă iar posturile didactice în care a fost numit erau la diferite școli de cartier din Iași. S-a pensionat la 1 ianuarie 1959, însă a continuat să studieze și să redacteze un număr important de manuscrise. Cu câteva luni înainte de moarte sa, în 1974, a depus o parte însemnată a documentelor personale și a manuscriselor la Arhivele Statului din Iași, documente ce constituie Fondul „Universitatea Populară Ungureni” și Fondul personal „Eugen D. Neculau”. Eugen Neculau a fost unchiul universitarului ieșean Adrian Neculau.
