spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocalZeci de oameni ai străzii cazați la Centrul Social de Urgență

Zeci de oameni ai străzii cazați la Centrul Social de Urgență

Polițiștii locali au demarat o amplă acțiune încă din luna octombrie și au identificat 26 de persoane care trăiesc pe străzi. Acestora li s-a comunicat că municipalitatea le asigură cazare în Centrul Social de Urgență.

În ciuda insistențelor polițiștilor locali, unele dintre persoanele care dorm în adăposturi improvizate au refuzat să meargă la Centrul Social de Urgență. Este și cazul unei persoane care și-a improvizat un loc pentru dormit pe rampa de aprovizionare a unui magazin din zona centrală a municipiului.

“Având în vedere temperaturile scăzute, s-a procedat la legitimarea acesteia, fiind informată cu privire la posibilitatea de a fi solicitat sprijinul UPU pentru control medical și ulterior cazare la Centrul Social de Urgență. La momentul verificărilor a refuzat sprijinul, menționând că se va prezenta personal, în ziua următoare, la acest centru”, a transmis conducerea Poliției Locale.

„Important este ca aceste persoane să accepte ajutorul nostru”

Potrivit Legii asistenţei sociale, autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea înfiinţării, organizării şi administrării serviciilor sociale pentru persoanele fără adăpost.

„În Centrul Social de Urgență sunt asigurate condiții normale de trai pentru persoanele care, din diferite motive, au ajuns să doarmă în adăposturi improvizate. Important este ca aceste persoane să accepte ajutorul nostru. În Centrul Social de Urgență trebuie respectate câteva reguli, dar consider că este în avantajul persoanelor fără adăpost să se conformeze, decât să-și pună viața în pericol alegând să trăiască în continuare pe străzi”, a declarat
viceprimarul Liviu Toma.

Centrul Social de Urgență este structură a Direcției de Asistență Socială Botoșani, se află pe Aleea Nucului nr. 8 și are o capacitate de cazare de 40 de locuri. La această dată, în Centrul Social de Urgență sunt cazate 28 de persoane, respectiv 24 de bărbați și 4 femei.

Pentru persoanele care ajung în Centrul Social de Urgență se asigură cazare, hrană, asistenţă şi consiliere psihologică, asistenţă medicală şi consiliere pentru promovarea sănătăţii şi educaţiei sanitare individuale, sprijin pentru obţinerea actului de identitate şi a vizei de flotant pe Centrul Social de Urgenţă Botoşani, înscriere în evidenţele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Botoşani. Totodată, specialiștii din centru fac demersurile necesare pentru ca aceste persoane să obțină venitul minim de incluziune și statutul de asigurat medical.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
9.9 °
61 %
0.8kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...