spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocalAvertizare de ger emisă de meteorologi pentru judeţul Botoşani

Avertizare de ger emisă de meteorologi pentru judeţul Botoşani

Meteorologii au actualizat prognoza și anunță că până joi dimineață, la ora 10:00, în județul Botoșani vremea va fi, în continuare, rece, geroasă în special în timpul nopților.

Având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru perioada următoare, ISU Botoșani recomandă cetățenilor să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe, astfel încât să își protejeze, atât viața, cât și bunurile.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu la exploatarea sobelor, a aparatelor sau a mijloacelor electrice de încălzire, trebuie respectate următoarele măsuri:

– verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

– folosiţi soba doar cu uşa închisă și aşezaţi o tavă metalică în dreptul uşii acesteia;

– nu puneți în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

– nu adormiţi cu soba aprinsă;

– verificaţi integritatea aparatelor şi a mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau înlocuiți-le;

– decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

Totodată, este recomandată evitarea deplasărilor pe distanțe lungi, expunerea în frig pentru perioade mari de timp sau extenuarea, deoarece efortul fizic la temperaturi scăzute poate cauza probleme de sănătate.

De asemenea, este necesară respectarea următoarelor recomandări:

– îmbrăcați-vă gros;

– pe timpul cât stați afară, mișcați-vă permanent pentru a vă păstra căldura corporală și feriți-vă de ţurţurii care se pot forma pe clădiri;

– evitați trecerea, în mod brusc, din încăperile încălzite la temperaturile foarte scăzute din mediu;

– mâncaţi regulat şi consumaţi multe lichide, evitând excesul de cofeină sau alcool;

– protejaţi persoanele în vârstă, care au probleme de sănătate, copiii și femeile însărcinate;

– purtați încălțăminte cu tălpi groase, antiderapante, pentru a evita căderile;

– în situații de urgență, apelați numărul unic 112.

Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum și gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

În municipiile Botoșani și Dorohoi, pompieri în cooperare cu polițiștii locali vor intensifica misiunile de identificare a persoanelor fără adăpost. Acestea vor fi transportate la unitățile de primiri urgență pentru evaluare stării de sănătate. Ulterior, vor fi duși la spațiile de cazare special amenajate. De asemenea, la întoarcerea din fiecare misiune echipajele SMURD vor verifica zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii fără adăpost.

„Totodată, adresăm rugămintea de a anunța autoritățile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlniți sau despre care aveți cunoștință. Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră sau de vecinii în vârstă, care au rămas singuri sau au rudele plecate departe. Vizitații cât mai des, sunați-i, mai ales dacă știți că au probleme de sănătate”, au transmis reprezentanţii ISU.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro: https://fiipregatit.ro/ghid/viscol/ sau prin intermediul aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...