spot_img
duminică, mai 26, 2024
AcasăLocalLUMEA PE DOS. La poliție adunate și-napoi la lume date

LUMEA PE DOS. La poliție adunate și-napoi la lume date

În fiecare zi, polițiștii înregistrează tot felul de evenimente sesizate de botoșăneni. Câteva dintre aceste cazuri sunt mediatizate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), împreună cu o serie de acțiuni derulate de structurile de poliție în localitățile județului.

Peste 100 de sancțiuni aplicate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 5 acțiuni punctuale, în cadrul acțiunii BLOCADA, beneficiind de sprijinul jandarmilor și au intervenit la 37 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creștera gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 116 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 35.000 de lei și reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 9 permise de conducere.

De asemenea, au fost prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, patru tineri bănuiți de comiterea infracțiunii de contrabandă. Ulterior, instanța a dispus arestarea acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiune a Biroului Siguranță Școlară

La data de 10 ianuarie 2024, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Dorohoi și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune de amploare, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în zona unităților de învățământ, din municipiului Dorohoi și localitatea Șendriceni.

Activitatea s-a desfășurat în anumite intervale orare, pe direcții multiple de acțiune, cum ar fi prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, prevenirii și combaterii consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor, combaterea abaterilor la regimul rutier, depistarea agenților economici care încalcă legislația privitoare la comercializarea de băuturi alcoolice sau produse din tutun către minori, etc., scopul final fiind acela al asigurării unui climat corespunzător de ordine publică și siguranță în proximitatea unităților de învățământ.

În zona de acțiune, polițiștii și jandarmii au legitimat peste 120 de persoane, fiind depistați 9 elevi absentând de la orele de curs.

Au fost efectuate verificări la nivelul a 5 unități de alimentație publică situate în zona de acțiune, iar polițiștii rutieri, urmare a controalelor efectuate în trafic, au aplicat 3 sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier, comise în proximitatea unităților de învățământ.

În scopul descurajării consumului ilegal de substanțe active, la acțiune a participat unul dintre echipajele canine ale Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, specializat în detectarea de stupefiante.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
26.6 ° C
26.6 °
26.1 °
31 %
4.5kmh
2 %
Dum
23 °
lun
19 °
mar
20 °
mie
18 °
joi
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot a rămas loc, lucrătorii au pus și afișe cu dezinsecția. Ori o fi o aluzie, ceva.

EDITORIAL

România ca studiu de caz. Deși aleșii susțin cheltuirea responsabilă a banului public și fiecare premier se laudă cu blocarea angajărilor la stat, fac...

EPIGRAMA ZILEI

Frumoasă foc la trup și chip Ea sta cu fundul pe nisip, Și-orice bărbat, cât de cuminte, Simțea cum plaja-i mai … fierbinte !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...