spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocalEminescu, omagiat la Colegiul Național ,,A.T. Laurian” (video)

Eminescu, omagiat la Colegiul Național ,,A.T. Laurian” (video)

Aula Colegiului Național ,,A.T. Laurian” a găzduit, de Ziua Culturii Naționale, cea de-a şaptea ediţie a spectacolului ,,Eminescu trăiește prin noi”.

Manifestarea a fost organizată de Asociația Scut Botoșănean în colaborare cu trupa de teatru antic ,,Katharsis”, coordonată de profesor doctor Coca Dorica.

Spectacolul, care a avut două părți, a debutat cu un moment de recitare și cântec în care tinerii iubitori de poezie și muzică, elevi ai colegiului sau nu, au adus în scenă poezii scrise de Mihai Eminescu sau creații proprii dedicate marelui poet. În cea de-a doua parte a evenimentului, spectatorii s-au bucurat de piesa de teatru dedicată lui Eminescu ,,ARC PESTE TIMP OVIDIUS – EMINESCU”, pusă în scenă de trupa ,,Katharsis”.

 ,,Avem datoria de a duce spre împlinire testamentul eminescian, iar acest lucru nu se poate îndeplini fără ca tinerii de azi și implicit adulții de mâine să cunoască acest testament. Cu cât tinerii români îl vor cunoaște mai bine pe Mihai Eminescu, cu atât mai mult vor crește șansele poporului român de a renaște moral, social și politic. Parteneriatul cu trupa Katharsis este, din fericire pentru noi, un parteneriat de tradiție, deja. Iar colaborarea la acest proiect este încă una dintre numeroasele activități pe care le-am desfășurat împreună de-a lungul timpului. Doamna profesor coordonator Coca Dorica reușește să facă lucruri minunate cu tinerii botoșăneni, fiind pentru noi un adevărat model, atât ca dascăl, cât și ca om”, a spus Președintele Scut Botoșănean, Bogdan Cărăușu.

– Ioana IVAŞ, reporter în cadrul redacţiei BUZZ

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
13.2 ° C
13.8 °
10.5 °
71 %
2kmh
11 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
17 °
joi
17 °
vin
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...