duminică, mai 12, 2024
AcasăLocalManifestări dedicate Unirii Principatelor Române vegheate de jandarmi

Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române vegheate de jandarmi

Manifestările prilejuite de sărbătorirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române sunt în atenția jandarmilor botoșăneni, care vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea acestora în condiții de siguranță pentru participanți, în cooperare cu efective de poliție, pompieri și poliție locală. Jandarmii vor asigura ordinea publică la ceremonialul religios și militar ce va avea loc la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din fața Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, între orele 12 – 13.

„Având în vedere că circulația autovehiculelor va fi restricționată de polițiștii rutieri în data de 24 ianuarie pe Bulevardul Mihai Eminescu, între intersecțiile cu străzile Octav Onicescu și Marchian, recomandăm conducătorilor auto să aleagă alt traseu de deplasare în intervalul orar 11.00 – 13.30”, se menționează într-un comunicat de presă emis astăzi de Inspectoratul de jandarmi Județean (IJJ) Botoșani.

În aceeași zi, jandarmii vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale și la activitățile omagiale dedicate Zilei Unirii Principatelor Române în orașul Darabani, pentru a preîntâmpina producerea unor incidente nedorite. De asemenea, jandarmii vor continua executarea misiunilor zilnice de menținere a ordinii și liniștii publice, independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, și vor interveni în sprijinul cetățenilor care apelează numărul unic de urgență 112. „Recomandăm participanților la manifestările publice cu caracter aniversar să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și să solicite intervenția forțelor de ordine în mod direct în cazul sesizării unor fapte antisociale de natură penală și contravențională”, se mai precizează în comunicatul IJJ Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.6 ° C
15 °
14.4 °
46 %
5kmh
98 %
Dum
13 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
joi
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...