marți, iunie 18, 2024
AcasăLocalMEMORIALUL IPOTEŞTI: Prieteni cu Eminescu – Dimitrie Scurei (III)

MEMORIALUL IPOTEŞTI: Prieteni cu Eminescu – Dimitrie Scurei (III)

(continuarea textului publicat în „Monitorul de Botoșani” din 29 ianuarie 2024)

Revenit de la Viena, D. Scurei își reia postul de director al Școlii Normale. O scurtă știre din „România liberă” îl prezintă în funcția de director, însoțind elevii Școlii Normale de Institutori la Comana pe 10 mai („România liberă”, nr. 2920, 14 mai 1887, p. 11). Prin 1887 va interveni o scurtă pauză în activitatea sa de director, segmentându-i activitatea didactică nemijlocită în virtutea ocupării unor funcții ministeriale și nu doar.

În 1888, când este numit revizor școlar în București, vine, se pare, de pe o funcție strict administrativă – alte confirmări sau infirmări lipsind, rămâne – ne întrebăm? – plauzibilă afirmația din „Epoca” de la Iași că ar fi ocupat funcția de prefect al Bacăului: „D. Stoicescu fost director al divisiunei școalelor la ministerul instrucțiunei publice și d. Scurei fost prefect la Bacău sunt numiți revizori școlari în București” („Epoca”, nr. 760, 02 iunie 1888, p. 3). Revine la directoratul școlii, care tocmai e transferată, începând cu 1 octombrie1895, la Câmpulung Muscel: „D-l Scurei actualul revisor școlar de Ilfov, a fost numit director al Școalei Normale Carol I, care va fi transferată de la 1 Octombrie la C. Lung, în localul construit anume” („Lupta”, nr. 2661, 2 septembrie 1895).

Din prima sau, poate, din a doua perioadă a activității sale de director reține N. Lion o întâmplare ilustrativă pentru modul de a fi al lui D. Scurei: „…cînd era directorul școalei normale de baeți din Cîmpu Lung, ivindu-se odată o ciartă, se aude în curte strigătul cîtorva elevi mai mici care fusese bătuți de alți cîți-va elevi din clasele superioare. Scurei apare în mijlocul lor:

– Ce este, ce s’a întîmplat, pentru ce i-ați lovit?

– Domnule director sunt necuviincioși, trec pe lîngă noi fără să ne salute. Scurei își scoate pălăria din cap înaintea lor și le spune: iată vă salut eu pentru ei. Băeții s’au rușinat, au pus ochii în jos și incidentul s’a aplanat imediat fără pedeapsă” ( N. Leon, Amintiri, Partea III, Iași, Viața Românească S.A., 1927, p. 154-155).

În 1896, este numit președinte în „Comisiunea pentru cărțile de învățământ primar” (și aceasta nu ar fi fost singura din care a făcut parte) pentru cărțile de aritmetică („Voința națională”, nr. 3445, 8/20 iunie 1896, p. 1).

Om luminos, aproape lipsit de umbre, se conturează din amintirile contemporanilor D. Scurei. Fără zgomot și fără vâlvă își împlinea destinul și datoria față de țara care de abia în 1885 îi acorda, la recomandarea lui D. Sturdza făcută Senatului în 13 decembrie 1885, cetățenia (indigenatul). După vot – 38 de bile albe și 9 negre („Telegraphulŭ de Bucuresci”. Seria 1, nr. 4057, 15 decembrie 1885) –, devenea cetățean român, prin publicarea în „Monitorul Oficial”, în ianuarie 1886.

Nici el însă nu a evitat detractorii sau, mai bine zis, detractorul, care era tocmai prefectul județului Nicolau. I. A. Ghica Anastasescu, în ședința Senatului din 22 ianuarie 1898, insista cu toată împotrivirea ministrului de interne M. Pherekyde, pe lectura raportului prefectului Nicolau, care, „amintindu-și că este capul județului și că funcționarii îi datoresc respect și considerație a început pe acei, cari nu l-au luat și nu l-au putut lua în serios, să-i persecute, să-i calomnieze și să ceară înlocuirea lor”.

În raportul cu nr. 5.611, adresat ministrului de Instrucțiunii Publice, prefectul județului scria despre D. Scurei: „În contra d-lui director al școlei normale d. Scurei am constatat mai multe neajunsuri de când dirijează acea școală.

Cu maniera sa comună și cu temperamentul său violent și brutal, precum și cu negligența ce are față de acea școală (…) are rele deprinderi și-i plac mesele copioase pe cari mai în tot-dʼ-auna le sfîrșește cu adevărate beții”.

Cu ocazia citirii acestui raport, desprindem tocmai calitățile opuse ale lui D. Scurei: „un profesor de o valoare recunoscută de corpul profesoral din localitate. Întregul corpul profesoral se fălește de valoarea acestui om de știință, ce stă în fruntea lor cu demnitate și mândrie; căci numai prin munca, inteligența și talentul său s-a ridicat din umilul post de învățător de sat, la demnitatea de director al școlei normale, ocupând succesiv posturile de institutor la oraș, revizor școlar, director al școlei normale de institutori și în fine director al școlei normale din Câmpu-Lung”.

Pe raportul prefectului, ministrul Instrucțiunii punea următoarea rezoluție:

„Se va trimite în copie d-lui ministru de interne cu rugăminte să facă aspre observații d-lui prefect, care-și permite a adresa ministrului instrucțiunei, adrese atât de necuviincioase pe socoteala unui director de școală normală, doctor în filosofie și fost revisor școlar, unde nu are nici o cădere” (Dezbateri Parlamentare Camera Deputaţilor, 1898, p. 273).

În noiembrie a aceluiași an, Spiru Haret îl decora pe Dimitrie Scurei cu medalia de merit pentru învățământul primar clasa I („Adevărul”, nr. 3392, 25 decembrie 1898, p. 3).

Ca director al școlii, D. Scurei a funcționat până la pensionare, „făcând 40 ani de apostolat zi la zi”.

Cum s-au petrecut exact evenimentele la Cernăuți în 1865 și care l-au făcut pe D. Sciurei să părăsească Bucovina încă nu am putea proba cu exactitate. Cert este că, într-adevăr, într-un fel anume, Dimitrie Scurei s-a ținut departe de politică, n-a iubit-o niciodată și avea chiar repulsiune pentru ea („Dreptatea”, nr. 651, 7 decembrie 1929, p. 1). Dar numai într-un anume fel, căci rămânea un patriot exemplar, care a sperat la Unire și care și-a servit țara cum a știut mai bine. Când în 1918, i s-a comunicat vestea unirii Bucovinei cu țara, „tresări o clipă, îşi acoperi faţa cu mâinile, ca şi cum ar fi vrut să vadă, cu ochiul închipuirei, şirul nesfârşit al amintirilor sale din tinereţe şi apoi, dându-şi drumul lacrimilor, spuse emoţionat: «tot eu am avut dreptate»” („Dreptatea”, nr. 651, 7 decembrie 1929, p. 1). Își amintise, probabil, cuvintele pe care le spusese cândva, prin 1865, la Cernăuți, și care l-au făcut să stea o viață departe de locul nașterii sale. Iar peste ani, va constata cu tristețe: „N’avem patrioţi ca cei din vremea mea. Mă doare lipsa de grijă a cârmuitorilor pentru sănătatea poporului. Un neam viguros se stinge de boale şi de alcoolism şi nimeni n-are dragostea de a interveni cu folos” (Reuniunea de la Câmpulung și dascălul Scurei, în: „Dreptatea”, nr. 2595, 23 iunie 1936, p. 2).

A deținut și funcții, pe care astăzi le-am numi publice.

Din 1901 este membru în Consiliul general al județului Muscel și din această postură este numit, prin decizia 23.021 din 29 octomvrie 1901 a ministrului de interne, în funcția onorifică de membru în consiliul de igienă și salubritate publică al Județului („Monitorul Oficial al României”, nr. 174, 6 noiembrie 1901, p. 6654). În aceleași funcții îl găsim și în 1910 („Monitorul Oficial al României”, nr. 172, 4 noiembrie 1910, p. 7041). În 2011, nemafiind consilier județean, este înlocuit și în cea de-a doua funcție („Monitorul Oficial al României”, nr. 159, 19 octombrie 1911, p. 7390).

Probabil, se pensionase în același an. În 1912, îl întâlnește Delavrancea, care era într-o excursie spre mănăstirea Nămăieştilor din apropierea Câmpulungului:

„La trecerea podului de pe Râul Târgului s’a întâlnit cu Scurei, care în faptul dimineţei, conform obiceiului, cutreiera împrejurimile amorezat de frumuseţea naturei. La o întrebare a lui Delavrancea, Scurei îşi scoase ochelarii, privi cu ochii liberi împrejurimile de brad şi zise: «M’am obişnuit aci, în Câmpulung. M’am născut într’unul, vreau să mor în celalt»” („Dreptatea”, nr. 651, 7 decembrie 1929, p. 1).

Fotografia scanată a lui D. Scurei ne-a fost pusă la dispoziție de prof. Adrian Săvoiu din Câmpulung Muscel, căruia îi mulțumim.

(Va urma)

– Ala Sainenco,

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
22.8 ° C
22.8 °
22.8 °
65 %
1.2kmh
10 %
mar
28 °
mie
32 °
joi
23 °
vin
27 °
sâm
32 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele electorale au ajuns şi în faţa primăriei. Doar că zelul muncitorilor parcă nu mai e deloc la fel.  

EDITORIAL

Stăm foarte prost… Despre rezultatul alegerilor locale și europarlamentare e vorba. Noul USL a făcut ce era de făcut și a „câștigat” alegerile, procentele...

EPIGRAMA ZILEI

Deși-i mereu colorat În vopsele doctrinare, Lumea s-a edificat Că nu-i … de nicio culoare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...