spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocalUN STRADIVARIUS LA „A. T. LAURIAN”

UN STRADIVARIUS LA „A. T. LAURIAN”

Colegiul Național „A.T. Laurian” a devenit, în Botoșani, partener al Fundației Culturale Gaudium Animae care a lansat un nou proiect de educație muzicală – „Un Stradivarius în școli”, în cadrul programului „Muzica Inspiră” – o suită de concerte organizate în instituții de învățământ, alături de violonistul Răzvan Stoica și vioara Stradivarius Ex-Ernst 1729.

Ca de obicei, conducerea colegiului încearcă să aducă în fața elevilor lor cele mai bune modele, oportunități excepționale pentru dezvoltarea lor; astfel, în aula Laurianului, ei vor putea luni, 5 februarie să participe, în școala lor, o instituție de cultură, la un act de cultură, o încercare de a aduce mai aproape de publicul tânăr, muzica clasică și sunetele minunate ale viorii Stradivarius.

Sunt fericită că elevii și profesorii Colegiului Laurian vor fi părtași la un eveniment de excepție. Proiectul inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae, coordonat de Cătălina Pârvu, un om minunat, iubitor de artă și frumos, va aduce cu sine nu doar sunetele minunate ale viorii Stradivarius, ci și oportunități excepționale pentru elevii noștri. Magia muzicii ne învață un limbaj universal, care ne conectează și ne îmbogățește viața în moduri pe care uneori nu le putem exprima în cuvinte. Prin intermediul lui, nu doar că vom oferi acces la instrumente de calitate, ci vom deschide și uși către o lume de creativitate, exprimare și înțelegere mai profundă.

Așadar, să îmbrățișăm împreună această nouă aventură muzicală și să facem ca fiecare notă să sune a pasiune, învățare și bucurie”, sunt cuvintele Mihaelei Prăjinariu, directorul adjunct al Colegiului Național ”A.T.Laurian” din Botoșani, prima unitate de învățământ din județ ce are privilegiul de a găzdui unul dintre concertele proiectului „Un Stradivarius în Școli”.

Proiectul Fundației Culturale Gaudium Animae se desfășoară, timp de un an, până în decembrie 2024 și se adresează copiilor cu vârstele cuprinse între 5 și 18 ani. O serie de concerte vor fi organizate în mediul rural și în zonele defavorizate ale țării, acolo unde accesul la actul cultural este redus, unde nu există instituții de cultură care să le ofere un program educativ sau cultural. Primele două concerte din cadrul proiectului „au avut loc, deja, la Iași, pentru elevii Liceului Universității „Alexandru Ioan Cuza” și pentru copii de la Centrul de Servicii Sociale Bucium.

Răzvan Stoica (vioara Stradivarius Ex-Ernst 1729), unul dintre cei mai apreciați tineri violoniști ai timpului nostru și este ambasadorul muzical al Fundației Culturale Gaudium Animae: „Ne dorim să avem public în săli și peste 10, 15 ani de zile, iar prin acest proiect apropiem tinerii de muzica clasică într-un mediu familiar lor”. Câștigător al premiului NEW TALENT Bratislava și al titlului Cel mai bun violonist din Europa sub 28 de ani în anul 2013, cunoscut pentru „virtuozitatea, pasiunea și superba sa interpretare”, violonistul Răzvan Stoica și-a construit deja bazele unei cariere impresionante. A obținut peste 24 de premii naționale și internaționale la competiții prestigioase, printre care Concursul Perosi, competițiile olimpice pentru vioară din România sau Concursul pentru duo-uri de la Bolzano. Ulterior câștigării, în anul 2009, a Marelui Premiu al concursului “Strad Prize” (Salzburg, Austria), lui Răzvan i-a fost oferită o vioară Antonius Stradivarius 1729.

Programul concertului de luni include compoziții interpretate de Răzvan Stoica (vioară) și Andreea Stoica (pian).

Mai multe informații, despre proiect, pot fi consultate pe website-ul Fundației Culturale Gaudium Animae: www.gaudiumanimae.ro

 

Ioan Onofrei

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
8.9 ° C
9.6 °
6.1 °
74 %
1.7kmh
0 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
12 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...