spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocalAlertă într-o comună din județ! Intervenție de urgență a pompierilor

Alertă într-o comună din județ! Intervenție de urgență a pompierilor

Două echipaje de pompieri de la Dorohoi, dar și voluntarii din comuna Vârfu Câmpului, au intervenit astăzi pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

Potrivit informațiilor furnizate de către autorități, o femeie din Vârfu Câmpului a pornit focul în sobă și, fiind ocupată în curte cu alte treburi gospodărești, nu a observat că a căzut și o bucată de jar. De la aceasta, s-au aprins materialele din jur, iar în câteva minute bucătăria a fost cuprinsă de flăcări. Când a realizat ce se întâmplă, femeia a apelat numărul de urgență 112, cerând ajutorul autorităților.

„La fața locului au intervenit în cel mai scurt timp două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vârfu Câmpului. Aceștia au reușit să limiteze și să stingă incendiul, evitând astfel extinderea acestuia la casa afectată sau la alte anexe gospodărești”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Pentru a împiedica producerea unor astfel de incidente tragice, pompierii recomandă respectarea unor reguli simple:

Supravegheați constant mijloacele de încălzire: Nu lăsați sobele și alte surse de căldură nesupravegheate în timpul funcționării.

Respectați limitele de siguranță: Nu introduceți în sobă lemne cu dimensiuni mai mari decât vatra focarului și evitați supraîncălzirea acesteia.

Instalați măsuri de siguranță suplimentare: Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă pentru a preveni căderea jarului.

Evitați expunerea la foc: Nu lăsați hainele la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere pentru a preveni riscul de incendiu.

Fii precaut cu copiii și focul: Nu lăsați niciodată copiii singuri într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...