spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocalBărbat agresiv dat afară din casă și familie. Ce riscă acum individul

Bărbat agresiv dat afară din casă și familie. Ce riscă acum individul

Un bărbat din comuna Hănești a fost evacuat din casă în urma unui scandal de proporții, care s-a lăsat și cu o anchetă a poliției. Dacă nu va respecta măsurile instituite de forțele de ordine, bărbatul riscă să ajungă în spatele gratiilor.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, ordinul de protecție a fost emis duminică (n.r. – 11 februarie a.c.), de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, față de bărbatul de 46 de ani, care a provocat scandal la domiciliu și a avut un comportament agresiv la adresa familiei, adresându-le soției și copiilor amenințări cu fapte de violență.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, având totodată obligația de a păstra o distanță de 50 de metri față de soția și copiii săi. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, polițiștii spun că se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general. Astfel, potrivit Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  • reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

Victima violenței în familie se poate adresa:

  • Poliției pentru a depune o plângere;
  • unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
  • Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
  • Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...