spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocalInfracțiuni pe patru roți. Cine s-a mai dat în spectacol pe drumurile...

Infracțiuni pe patru roți. Cine s-a mai dat în spectacol pe drumurile din județ

Unii dintre cei care urcă la volan continuă să se creadă intangibili și încalcă legea cu bună știință, mergând pe ideea că lor nu li se poate întâmpla nimic. Doar că în fiecare zi polițiștii vin cu noi cazuri care arată că cei certați cu legea nu ajung prea departe. Problema este că unii dintre infractorii pe patru roți îi pun în pericol și pe ceilalți participanți la trafic.

Sâmbătă, de exemplu, pe drumul județean D.J. 294, în comuna Dobârceni, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din localitate, care conducea un autoturism, a fost oprit pentru control de către polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Plimbare cu permisul anulat

Duminică, pe drumul național D.N. 29 C, în comuna Cândești, un alt bărbat, în vârstă de 73 de ani, din localitate, a fost oprit pentru control de către polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni. Verificările au relevat că acesta conducea fără a deține permis de conducere, acesta fiind anulat din anul 2023. Polițiștii continuă investigațiile în acest caz pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis.

Beţiv oprit în trafic

Tot duminică, pe Calea Națională din municipiul Botoșani, polițiștii de la Biroul Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani din Botoșani. Ce le-a atras atenția polițiștilor a fost că mașina avea o deplasare sinuoasă. Testarea cu aparatul etilotest avea să arate și cauza – cel de la volan era beat, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii atrag atenția și spun că multe dintre aceste abateri rutiere pot avea consecințe catastrofale. Din acest motiv, acțiunile și controalele pe drumuri s-au intensificat. Numai în weekend polițiștii au aplicat zezi de sancțiuni participanților la trafic. În plus, agenții rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 42 permise de conducere, dar și 19 certificate de înmatriculare.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...