spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocalJustiție în fața abuzurilor. Botoșănean condamnat pentru coruperea sexuală a propriilor copii

Justiție în fața abuzurilor. Botoșănean condamnat pentru coruperea sexuală a propriilor copii

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, adus în fața justiției pentru comiterea unor acte de natură sexuală asupra celor doi copii ai sai, a fost găsit vinovat și condamnat la închisoare cu executare. Grozăvia a ieșit la iveală în primăvara lui 2023, după ce ambii copii, în vârstă de 9 și respectiv cinci ani, au fost evaluați de specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani. Individul, I.D., intrase în colimatorul polițiștilor încă din 2021, după ce, în urma unor scandaluri provocate pe fondul consumului de băuturi alcoolice, concubina lui a solicitat emiterea unui ordin de protecție.

Într-una dintre plângerile formulate, concubina bărbatului l-a acuzat de violență în familie și agresiune sexuală. De altfel, într-un episod care a stat la baza plângerilor formulate de femeie, individul şi-ar fi dat jos pantalonii în faţa ei şi a copiilor. Toate aceste sesizări au ajuns și în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, dar și a reprezentanților DGASPC.

Investigațiile făcute de polițiști și specialiștii DGASPC au scos la iveală faptele abominabile. „În perioada 2019 – martie 2023, cât minorii în vârstă de 9 ani și respectiv 5 ani au locuit împreună cu inculpatul, acesta a comis, în mod repetat, acte de natură sexuală, fără a se putea stabili cu exactitate numărul, față de ambii copii, și i-a determinat pe aceștia să suporte asemenea acte”, au stabilit procurorii.

Arestat preventiv pentru coruperea sexuală a minorilor, bărbatul a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță la 4 ani și șase luni de închisoare în regim de detenție pentru coruperea sexuală a minorilor. Totodată, instanța a decis și interzicerea unor drepturi cum ar fi dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica și de a se apropia de copii, dar și de locuința și unitățile de învățământ la care aceștia învață.

Interesant este că în timpul anchetei și a procesului penal, drepturile celor doi copii au fost reprezentate de către procurori, care au cerut daune morale în numele celor mici. Astfel, instanța a fost de acord cu cererile procurorilor și a decis ca bărbatul să plătească fiecărui copil daune morale de 20.000 de lei drept compensație pentru suferința produsă. Pronunțată de Judecătoria Botoșani, sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

În ultimii ani, mai mulți copii din județ au fost abuzați sexual chiar în familie. În toate cazurile, anchetatorii au cerut arestarea autorilor, iar instanțele de judecată au dispus condamnarea lor la pedepse cu închisoarea în regim de detenție.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...