duminică, mai 12, 2024
AcasăLocalEvaluare în culisele Culturii. Managerii instituțiilor subordonate CJ, la masa judecății

Evaluare în culisele Culturii. Managerii instituțiilor subordonate CJ, la masa judecății

Directorii celor șase instituții de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean se pregătesc să treacă printr-un proces de evaluare a managementului lor. Așa au stabilit astăzi consilierii județeni, care au decis constituirea comisiilor de evaluare și demararea procedurilor. Activitatea de la fiecare instituție va fi analizată de către o comisie formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Botoșani, Direcția Județeană pentru Cultură și șefi ai instituțiilor de cultură din Suceava.

Această evaluare nu este o noutate absolută, întrucât și în anii precedenți managerii instituțiilor de cultură au fost evaluați. Ba mai mult, aceștia au obținut în general punctaje maxime. Printre șefii instituțiilor de cultură ce urmează să fie evaluați se află Iustina Irimia Cenușă la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Aurel Melniciuc la Muzeul Județean, Ala Sainenco la Memorialul Ipotești, Ersilia Iacob la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Liviu Andronic la Școala Populară de Arte „George Enescu” și Dan Doboș la Orchestra Populară Rapsozii Botoșanilor „Ioan Cobâlă”.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
16 °
15 °
47 %
5.7kmh
100 %
Dum
15 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
joi
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...