miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocalMasă sănătoasă asigurată pentru zeci de mii de elevi botoșăneni

Masă sănătoasă asigurată pentru zeci de mii de elevi botoșăneni

Zeci de mii de elevi din județul Botoșani vor primi, în anul școlar 2023-2024, o masă sănătoasă la școală. Programul „Masă caldă în școli” a fost înlocuit cu Programul național „Masă sănătoasă”, care va fi implementat în 24 de unități de învățământ.

Programul național „Masă sănătoasă” se desfășoară pe perioada cursurilor școlare din anul 2024 pentru 10.786 de elevi din învățământul preuniversitar, în scopul sprijinirii participării la educație a acestora, prin oferirea unei alimentații sănătoase și formarea unui stil de viață sănătos.

„În școlile în care există cantine școlare, elevii vor primi o masă caldă pe care o vor servi în spațiul adecvat de servire a mesei, iar în celelalte școli masa caldă va fi furnizată în regim de catering sau sub forma unui pachet alimentar, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar.Suportul alimentar nu se acordă pe perioada vacanțelor sau a altor zile declarate prin lege, ca zile nelucrătoare​”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspectorul școlar general al ISJ Botoșani.

Lista celor 24 de unități de învățământ implicate în program:

  1. Liceul cu Program Sportiv Botoșani;
  2. Liceul Tehnologic Bucecea;
  3. Liceul Tehnologic Coțușca;
  4. Liceul Tehnologic Plopenii Mari Ungureni;
  5. Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi;
  6. Școala Gimnazială „Aristotel Crîșmaru” Drăgușeni;
  7. Școala Gimnazială „Ioan Murariu” Cristinești;
  8. Școala Gimnazială „Mihai Munteanu” Cordăreni;
  9. Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi;
  10. Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Dumbrăvița;
  11. Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi;
  12. Școala Gimnazială „Tiberiu Crudu” Tudora;
  13. Școala Gimnazială Nr. 1 Albești;
  14. Școala Gimnazială Nr. 1 Bălușeni;
  15. Școala Gimnazială Nr. 1 Cristești;
  16. Școala Gimnazială Nr. 1 Hilișeu-Horia;
  17. Școala Gimnazială Nr. 1 Hudești;
  18. Școala Gimnazială Nr. 1 Leorda;
  19. Școala Gimnazială Nr. 1 Mihălășeni;
  20. Școala Gimnazială Nr. 1 Mileanca;
  21. Școala Gimnazială Nr. 1 Orășeni-Deal;
  22. Școala Gimnazială Nr. 1 Ripiceni;
  23. Școala Gimnazială Nr. 1 Ungureni;
  24. Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani.
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12 ° C
14.3 °
11.6 °
66 %
2.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
19 °
sâm
18 °
Dum
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...