Dragi prieteni, cu ocazia Zilei Internaționale a Scriitorului, inițiem un nou proiect. Zilnic, vom posta pe pagina Memorialului Ipotești câte un medalion care va conține o scurtă prezentare biobibliografică a unui scriitor român și un (fragment de) text al acestuia. Astfel, zi de zi, vom încerca să evocăm scriitorii români și, în același timp, să vă provocăm la (re)lectură.
Primul în lista noastră este GRIGORIE ȚAMBLAC (1367-1419), călugăr, ucenic al marelui cărturar Eftimie de Târnovo, scriitor religios de origine bulgară, considerat „primul reprezentant al literaturii române vechi, avându-se în vedere perioada petrecută în Moldova și unele scrieri atribuite lui” (Constantin Teodorivici, „Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900”, 1979).
După ce își desăvârșește învățătura la Athos, de unde trece la Constantinopol, fiind egumen al mănăstirii Pantocrator, în 1401, Grigorie Țamblac este trimis de Patriarhia din Constantinopol la Suceava, unde este dascăl la „școala domnească”, apoi egumen la mănăstirea Neamț. Peste cinci ani, pleacă la Kiev, unde e ales, în 1415, mitropolit.
A fost una dintre personalitățile sub al căror imbold „se începe în Moldova opera pioasă de copiere a manuscriselor religioase” (N. Cartojan, „Istoria literaturii române vechi”, vol. I, 1940).
În 1402, Alexandru cel Bun aduce la Cetatea Albă moaștele lui Ioan cel Nou, declarat sfânt „protector” al Moldovei. Cu această ocazie, Grigorie Țamblac scrie „Martiriul sântului, slăvitului martir Ioan cel Nou carele s-a martirizat la Cetatea Albă”, un panegiric care atrage atenția prin descrierile „însuflețite de o participare intens afectivă, aproape o retrăire”, dar și prin elementele realiste din final, care „prezintă un deosebit interes istoric, deoarece cuprind însemnări de martor ocular al întâmplărilor din Moldova de la începutul domniei lui Alexandru cel Bun” (Constantin Teodorivici, op. cit.). Panegiricul a fost tradus din slavonă de Mitropolitul Varlaam și inclus în „Cazania” sa, apărută la 1643.
Conform cercetătorilor, „povestea muceniciei lui loan cel Nou a inspirat şi pe autorii frescelor de la Voroneţ şi Suceviţa, care au transpus în imagini scrierea lui Grigorie Ţamblac” („Literatura română veche (1402-1647)”. Introducere, ediție îngrijită și note de G. Mihăilă și Dan Zamfirescu, vol. I, 1969).
Grigorie Țamblac a scris mai multe predici și „cuvinte”: „Cuvânt la nașterea lui Ioan Botezătorul”, „Cuvânt de laudă lui Petru și Pavel”, „Cuvânt despre post și lacrimi”, „Cuvânt despre milostenie și săraci”, „Cuvânt despre adormiți” ș.a.
Este și autor de versuri, precum: „Stihul sărutării”, „Dor de Dumnezeu”.
MUCENICIA SFÂNTULUI ȘI SLĂVITULUI
MARTIR IOAN CEL NOU
Spre răsărit,
unde mă cheamă Anatolia,
iaste o cetate mare
și vestită, la care
toat corăbiile derept mare
năzuiesc întru îndestulare…
(1402)
DOR DE DUMNEZEU
Nici grijile ce vin grămadă,
Nici temniţă şi nici corvoadă,
Şi nici, mai tulbur, văzul meu –
Nu vor putea nicicând să scadă
Din dorul meu de Dumnezeu.
(1404)
În imagine: „Portretul și stema lui Grigorie Țamblac și misiunea sa la conciliul din Constanța” (după C.I. Karadja, 1944).
Selecție text – Lucia Țurcanu, cercetător II,
Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
