joi, mai 9, 2024
AcasăLocalSindicaliștii din „Novo Legis” au stabilit noua conducere. Vezi cine face parte...

Sindicaliștii din „Novo Legis” au stabilit noua conducere. Vezi cine face parte din Biroul Executiv

Sindicaliștii din Penitenciarul Botoșani, afiliați la Sindicatul „Novo Legis”, au stabilit vineri noua conducere a organizației sindicale. La Adunarea Generală a participat și Ionel Dimitrovici, președintele de onoare, dar și Ionuț Mogîldea, președintele Federației Polițiștilor de Penitenciare din România.

Ordinea de zi a a inclus prezentarea bilanțului financiar-administrativ al sindicatului, alegerea comisiei de cenzori și, punct central, alegerea noului birou executiv. Membrii sindicatului au votat în unanimitate componența acestuia, confirmând echipa care va reprezenta interesele lucrătorilor din penitenciar. Astfel, președinte a rămas Răzvan-Petru Chilărașu, iar funcțiile de vicepreședinți vor fi deținute de Denis-Paul Matei, Ovidiu Enache, Andrei Neculau, Ilie Podovei. De asemenea, la sugestia președintelui Federației Polițiștilor de Penitenciare din România s-a instituit funcția de secretar general, fără drept de vot, care va fi deținută de Cornelia Radu.

În cadrul întâlnirii s-au discutat și planurile pentru viitorul organizației, cu accent pe implementarea unui plan de management menit să asigure drepturile salariale. „Începând din acest an suntem o echipă nouă, tânără, cu energie de a continua să luptăm pentru drepturile polițiștilor de penitenciare, mai motivați și mai bine pregătiți pe zi ce trece. Pe această cale doresc să transmit colegilor noștri din cadrul Filialei SNPP un îndemn public pentru unitate și cărora le solicităm să ne îndeplinim cu îndârjire scopul comun actual, și anume soluționarea acordării drepturilor salariale pentru toți polițiștii de penitenciare”, a declarat președintele Sindicatului Novo Legis Botoșani, Răzvan-Petru Chilărașu.

În acest context, sindicaliștii au decis să refuze munca suplimentară și să blocheze activitatea penitenciarelor. Asta pentru a sancționa lipsa de interes a guvernanților în soluționarea problemelor din sistem.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.6 °
9.9 °
87 %
0.6kmh
100 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
18 °
lun
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când președinta CJ le dă drumul acasă celor care îi scriu pe Facebook, se cunoaște din prima propoziție.

EDITORIAL

Din lipsă de ceva mai bun, zilele acestea am ajuns pe la Buzz House. Filmul, nu altceva... Și pot spune că m-am îngrozit de-a...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...