spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocalAmenzi aplicate pentru cei care aruncă deșeurile menajere la întâmplare

Amenzi aplicate pentru cei care aruncă deșeurile menajere la întâmplare

Mulți botoșăneni obișnuiesc să lase sacii cu deșeuri menajere la coșurile stradale. Săptămâna trecută, polițiștii locali au acționat din nou pentru depistarea și sancționarea acestora.

În perioada 25-29 martie, polițiștii locali au desfășurat acţiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi sancţionarea persoanelor care abandonează deșeuri menajere pe domeniul public, în coșurile stradale sau în alte locuri decât cele special amenajate. În urma acestor acțiuni au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 1.000 lei pentru neregulile descoperite. Acțiunile au fost desfășurate în strada Săvenilor, strada Tudor Vladimirescu, strada Primăverii, strada Vârnav și strada Prieteniei.

Sute de lei pentru o pungă de deșeuri 

Pe 27 martie, la primele ore ale dimineții, pe strada Săvenilor, polițiștii locali l-au
surprins pe B.M. care a aruncat în coșul stradal o pungă de dimensiuni mari cu deșeuri menajere. Ca urmare, polițiștii au dispus amendarea acestuia cu 500 de lei.

În aceeași zi, la doar câteva ore distanță, pe strada Petru Rareș, polițiștii au identificat o altă botoșăneancă care a scos în fața locuinței, pe domeniul public, pubela cu deșeuri menajere și o pungă, deși nu era zi pentru colectarea deșeurilor de către operatorul de salubritate. „Numita S.R.D. a fost avertizată cu privire la faptul că prin fapta sa favorizează depozitarea necontrolată a deșeurilor și creează un aspect neîngrijit zonei”, au declarat polițiștii locali.

De asemenea, ca urmare a unei petiții adresată instituției, polițiștii locali au efectuat verificări pe Aleea Școlii, unde au constatat că A. D. a ocupat spațiul verde din fața blocului,
depozitând diverse deșeuri rezultate din construcții, precum țevi, scânduri sau lemne. De această dată, polițiștii au precizat că „având în vedere cele constatate a fost sancționată contravențional conform prevederilor H.C.L. nr. 355/2011 și s-a stabilit termen pentru igienizarea zonei”.

Pe 28 martie, pe strada Săvenilor, a fost surprins L.D. în timp ce arunca la coșul stradal un sac cu deșeuri menajere. Pentru fapta săvârșită, aceasta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 500 lei.

În acest context, polițiștii locali atrag atenția că „în conformitate cu art. 76 din H.C.L. nr. 130/2020 – Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului public de salubrizare din municipiul Botoșani, abandonarea sau depozitarea deșeurilor menajere pe spațiile verzi, în locurile publice și în alte locuri decât cele special amenajate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 400 lei la 1500 lei pentru persoanele fizice, și de la 500 lei la 2500 lei pentru persoanele juridice”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...