spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocalBărbat trimis cu avionul la Bucureşti după un accident în gospodărie (video)

Bărbat trimis cu avionul la Bucureşti după un accident în gospodărie (video)

Un bărbat a fost trimis de urgență la București cu avionul medical, după un incident mai puțin obișnuit.

În vârstă de 50 de ani, acesta se afla, sâmbătă seară în curtea casei, din comuna Manoleasa, unde pregătea un grătar. Bărbatul avea în mână un recipient cu un lichid inflamabil, cu care voia să înteţească focul. Încercând să deschidă recipientul, a stropit lângă foc și s-a produs o flacără puternică, ce i-a cuprins hainele.

Bărbatul a reușit să stingă repede flăcările și a dat jos de pe el hainele arse. Ulterior a sunat la 112, cerând ajutor și a fost preluat de un echipaj medical, care l-a transportat la Urgențe. A fost internat la Terapie Intensivă, iar duminică medicii au solicitat transferul lui într-o clinică de arși din București.

Pentru a fi transportat în capitală bărbatul a fost preluat cu o ambulanță cu medic și transportat pe Aeroportul Salcea, unde a aterizat avionul SMURD, pentru transferul pe calea aerului. “Este vorba despre un pacient cu arsură de contact și flacără pe aproximativ 17% din suprafața corpului, stabil hemodinamic. Avea afectate membrul superior stâng, flanc stâng, precum şi antebraț stâng. A fost predat în siguranță la colegii de la SMURD”, a precizat medicul Carmen Răgoșcă, din cadrul SJA Botoșani.

Aeronava medicală de tip Learjet 75 este la a doua misiune pentru un pacient din județul Botoșani, în câteva zile. În weekend, avionul SMURD a preluat de la Salcea, polițistul de 24 de ani, rănit grav în timpul serviciului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.5 ° C
24.3 °
22.2 °
49 %
2.6kmh
100 %
lun
25 °
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...