spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocalTensiuni și demiteri în USR Botoșani. Doi lideri au fost suspendați din...

Tensiuni și demiteri în USR Botoșani. Doi lideri au fost suspendați din partid

Conducerea centrală a Partidului Uniunea Salvați România (USR) a decis să demită doi dintre liderii de frunte din Botoșani, respectiv pe deputatul Andrei Drancă și consilierul local Marcel Gheorghiță, cu doar două luni înainte de alegeri. Această mișcare nu a trecut neobservată și a iscat numeroase conflicte.

La începutul lunii martie, ca urmare a unor conflicte interne, Andrei Drancă, președintele Organizației Județene USR Botoșani, s-a autosuspendat din funcție din motive neclarificate. Cum autosuspendarea s-ar fi putut înlătura în orice moment, Biroul Național a decis să retragă această posibilitate. Așadar, zilele trecute, i-a fost retrasă funcția de președinte odată cu suspendarea lui Marcel Gheorghiță din calitatea de membru.

Contactat de reporterii „Monitorul”, Andrei Drancă, fostul președinte al Organizației Județene USR Botoșani nu a răspuns și nici nu a revenit cu o declarație până în momentul publicării materialului.

„Nu le discutăm decât intern”

Astfel, funcția lui Dranca va fi preluată de vicepreședintele Cristina Lăcătușu, iar Raluca Curelariu îi va lua locul lui Marcel Gheorghiță. Contactată pentru un punct de vedere, Raluca Curelariu s-a rezumat la a spune că „sunt chestiuni interne care nu considerăm că sunt de interes public și nu le discutăm decât intern”.

Pe de altă parte, Marcel Gheorghiță susține că, pe lângă cei doi președinți de la Botoșani, a mai fost suspendată și o a treia persoană, o victimă colaterală a războiului intern.

„Au fost niște sesizări la Biroul Național referitoare la niște admiteri, niște ședințe interne, niște chestii minore care au fost tratate. Au fost trei persoane suspendate, eu președintele de Filială Județeană, domnul deputat, și responsabilul de extindere, Dorin Vlas, omul care a umblat și a deschis ultimele filiale și a adus ultimii membri. El a fost o victimă colaterală (…) S-au inventat niște motive ca să putem fi dați deoparte”, a spus Marcel Gheorghiță, fostul președinte al Organizației Municipale USR Botoșani.

„Nici eu și nici domnul Drancă nu aveam concurență în intern”

Potrivit acestuia, suspendările ar fi motivate de invincibilitatea în cursa pentru un loc în Parlament.

„Au fost doi colegi care habar nu au, n-au participat niciodată la nici extindere, nici la racolare de membrii. Au fost puși clar de altcineva, au fost execuții la comandă pe modelul comunist. (…) Pe mine probabil au vrut să mă scoată din cursa pentru alegerile parlamentare, pentru că am declarat în nenumărate că nu mă mai interesează alegerile locale, nu vreau să încurc aici, vreau să trec la următorul nivel, deja sunt alți colegi care sunt pregătiți pentru a face pasul în CL și CJ. Dacă e să ne luăm după aprecierea colegilor, nici eu și nici domnul Drancă nu aveam concurență în intern”, a mai precizat Gheorghiță.

„Se urmărește distrugerea Filialei Botoșani pe toate planurile ca să nu încurce pe alții la vot”

De asemenea, Marcel Gheorghiță a spus că va face contestație, dar nu se arată optimist în privința rezultatului, din moment ce decizia a fost luată. În lumina acestor considerații, acesta ia în calcul să își depună demisia.

„Eu voi demisiona în viitor, nu mai am răbdarea și nici nervi să pornesc alt proiect sau să mă alipesc altui partid care nu mă reprezintă (…)Se urmărește distrugerea Filialei Botoșani pe toate planurile ca să nu încurce pe alții la vot. Din păcate, noi chiar nu eram oamenii care să fim înduplecați cu promisiuni și alte vorbe”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
17.7 °
15 °
69 %
1.8kmh
92 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...