sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocalCarte cu poveşti şi poezii pentru copii lansată la Botoşani (video)

Carte cu poveşti şi poezii pentru copii lansată la Botoşani (video)

Sala expozițiilor muzeale „Scriitori botoșăneni” a găzduit, la finalul săptămânii trecute, lansarea cărții „Fluturii zorilor”. Autoarea este Estera Bălan, membră a asociației Nevăzătorilor, iar cartea conține povești și poezii adresate celor mici. Evenimentul a marcat, de asemenea, și 12 ani de la căsătoria soților Estera și Valentin Bălan.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Poveștile și poeziile din carte au fost înregistrate pentru varianta audio într-un studio din București. Creațiile Esterei au prins viață cu ajutorul actriței Irina Velcescu. Pentru înregistrări, autoarea i-a mulțumit lui Tudor Tupiluș.

Printre invitaţii la eveniment s-au numărat directorul revistei „Luceafărul”, Ion Istrate, Gheorghe Median, cel care a coordonat evenimentul, artistul vizual și realizatorul ilustrațiilor cărții Florin Grosu, jurnalista Carmen Moraru, scriitorul Gheorghe Vidican, președintele Asociației nevăzătorilor din România Tudor Tupiluș, psihologul Robert Lupașcu. Lansarea de carte a avut în program și momente muzicale susținute de Mugurel Mogoș, Filip și Max Petric.

Istoricul Gheorghe Median a atras atenția asupra implicării din ce în ce mai mică a autorilor pentru literatura pentru copii și motivele acestui fapt. „Cartea aceasta umple un gol. Cartea este scrisă cu foarte multă dragoste, în primul rând, cu dragoste pentru copii și cu înțelegere. Textele sunt scurte, în măsura în care un copil poate să se concentreze. Personajele sunt din rândul copiilor, a animăluțelor care sunt în casă, care le sunt aproape. Natura este și ea adusă în paginile cărții cu florile frumoase, arborii, cu pomii din grădini încât toate creează o oază de liniște, o oază în care intră cititorul și auditorul se simt bine.”, a spus acesta.

La finalul lansării de carte, Estera Bălan a primit din partea lui Ion Istrate diploma de excelență pentru însemnata contribuție la zestrea memoriei literare botoșănene.

– Mădălina Mihai, reporter în cadrul redacţiei BUZZ

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...