sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocalDepozit de furaje mistuit de flăcări, din cauza unui trăsnet

Depozit de furaje mistuit de flăcări, din cauza unui trăsnet

Un incendiu violent s-a produs noaptea trecută (n.r. – 28 spre 29 mai a.c.), pe un câmp din localitatea Trușești. Un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări după ce a fost lovit de trăsnet. Alarma a fost dată puțin înainte de ora 21, iar la caz au ajuns pompierii militari de la Garda de Intervenție Trușești și Detașamentul de Pompieri Botoșani, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Trușești și Albești, cu patru autospeciale de stingere și un buldoexcavator.

„Aceștia au constatat că ardeau peste 40 de tone de furaje și au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la un alt depozit de furaje. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a acționat mai bine de cinci ore. Misiunea pompierilor a fost una de durată, deoarece trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere”, a arătat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Pe timpul intervenției, autospecialele au fost realimentate de mai multe ori, iar pompierii au reușit să protejeze de foc alte peste 100 de tone de furaje.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
23.8 ° C
23.8 °
23.6 °
39 %
3.1kmh
30 %
S
27 °
D
26 °
lun
16 °
mar
10 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...