marți, februarie 11, 2025
AcasăLocalClubul Rotary oferă zece burse pentru elevii botoşăneni

Clubul Rotary oferă zece burse pentru elevii botoşăneni

Reprezentanții clubului Rotary Club Botoșani lansează o nouă ediție a programului bursier în memoria profesorului doctor Constantin Manolache. Bursa va fi primită de 10 elevi.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Proiectul „Ajută un copil să învețe!” este desfășurat în colaborare cu sponsori și parteneri şi presupune acordarea a 10 burse pentru elevi în anul școlar 2024-2025. Valoarea unei burse este de 6.000 lei/an.

Condiţii pentru primirea burselor

Este considerat eligibil pentru a aplica la Bursa școlară Rotary orice elev care urmează cursurile liceale ale învățământului de zi și care este elev într-o unitate de învățământ liceal din județul Botoșani și are domiciliul în județul Botoșani, a participat la faza națională a Olimpiadelor sau concursurilor școlare din anul școlar 2023-2024 sau a reușit să ocupe locul I, II sau III la etapele județene ale Olimpiadelor, are media generală în anul școlar trecut peste 8,50, nu beneficiază de alte burse cu surse din mediul privat, venitul mediu net lunar pe membru de familie nu depășește suma de 3000 lei/luna.

Perioada de primire a dosarelor de candidatură este 10-31 octombrie 2024. Acestea trebuie să fie trimise electronic la adresa de email: office@rotarybotosani.ro. Lista bursierilor câștigători va fi publicată pe data de 22 noiembrie 2024.

Bursele poartă numele profesorului doctor Constantin Manolache, personalitate cu o carieră didactică deosebită, dascăl ce a inițiat în tainele cărților generații și generații de elevi. ,,În memoria sa, Rotary Club Botoșani a hotărât ca bursele de studiu, care vor fi acordate începând cu anul școlar 2014-2015, să-i poarte numele, în semn de prețuire, de respect dar și ca model de urmat pentru generațiile următoare.”, a declarat Andrei Pușcașu.

Despre Rotary Club

Asociația Clubul Rotary – Botoșani este o organizație non-guvernamentală și non-profit alcătuită dintr-un grup de voluntari din comunitatea locală, lideri și conducători din diverse domenii, profesioniști de elită în domeniul lor de activitate și are ca obiectiv susținerea performanței și a excelenței, prin implicarea în proiecte sociale, culturale, sportive și educaționale, sub sloganul ,,A servi mai presus de sine însuși”.

 

   – Mădălina Mihai, reporter în cadrul redacţiei BUZZ

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-0 ° C
-0 °
-4.4 °
69 %
2.7kmh
0 %
mar
1 °
mie
2 °
joi
4 °
vin
6 °
sâm
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când e mai aglomerat, e permis și acest gen de parcare.

EDITORIAL

Cu tot balamucul acestor zile, scandalul câinilor uciși la Carasa a trecut cam nebăgat în seamă. Pe bune, la ce scandaluri, luări de poziție...

EPIGRAMA ZILEI

La Solitaire, de bună seamă Sunt reguli de necontestat : Nu pui băiatul peste damă Și nici ... popa peste băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...