Elevii vor intra în vacanța de iarnă sâmbătă, 21 decembrie 2024, cu doar câteva zile înainte de Ajunul Crăciunului. Potrivit structurii anului școlar 2024-2025, cursurile vor fi reluate miercuri, 8 ianuarie 2025.
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
Vacanța de iarnă este una dintre cele mai așteptate de copii și părinți, iar această perioadă de 18 zile le oferă elevilor din toate ciclurile de învățământ – primar, gimnazial și liceal – ocazia să se bucure de sărbătorile de Crăciun, Anul Nou și Bobotează alături de familie.
Elevii au următoarea vacanță în februarie
După vacanța de iarnă, elevii vor mai avea o pauză în luna februarie, așa-numita vacanță mobilă. Aceasta se desfășoară pe parcursul unei săptămâni, într-o perioadă stabilită de inspectoratele școlare județene sau al Municipiului București, între 10 februarie și 2 martie 2025. Vacanța mobilă se aplică tuturor elevilor și preșcolarilor, asigurând un program unitar pentru familiile cu copii de vârste diferite.
Structura anului școlar 2024-2025
Anul școlar 2024-2025 este împărțit în cinci module și se va încheia pe 20 iunie 2025, conform calendarului oficial.
- Modulul 1: 9 septembrie – 25 octombrie 2024;
- Modulul 2: 4 noiembrie – 20 decembrie 2024;
- Modulul 3: 8 ianuarie – 7, 14 sau 21 februarie 2025, în funcție de decizia inspectoratelor;
- Modulul 4: începe pe 17, 24 februarie sau 3 martie 2025 și durează până pe 17 aprilie 2025;
- Modulul 5: 28 aprilie – 20 iunie 2025.
Câte zile de vacanță au adulții de sărbători
Pe 25 și 26 decembrie, prima și a doua zi de Crăciun, românii vor avea parte de zile libere legale, conform Codului Muncii. Anul acesta, cele două zile de sărbătoare cad miercuri și joi, iar Guvernul a decis ca și vineri, 27 decembrie, să fie declarată zi liberă. Totuși, aceasta va trebui recuperată ulterior, spre deosebire de zilele de sărbătoare legală, care nu necesită recuperare.
Weekendul 28-29 decembrie oferă alte două zile libere, iar de Anul Nou, românii ar putea beneficia de o vacanță extinsă de șapte zile. În perioada 30-31 decembrie 2024, luni și marți, se va lucra, dar zilele de miercuri și joi, 1 și 2 ianuarie 2025, sunt libere legale. Vineri, 3 ianuarie, va fi și ea liberă, conform deciziei guvernamentale, astfel încât nu va fi nevoie de cereri de concediu pentru a completa vacanța.
Urmează weekendul 4-5 ianuarie, iar luni și marți, 6 și 7 ianuarie 2025, românii vor avea din nou liber, sărbătorind Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul, zile de odihnă garantate prin lege. Aceste zile libere sunt obligatorii pentru angajații din sistemul bugetar.