spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTPermise pierdute după cheful de Sânziene

Permise pierdute după cheful de Sânziene

Au chefuit de Sânziene, după care au plecat la drum cu maşinile, însă au fost prinşi de poliţişti. Asta au păţit doi botoşăneni, care au fost surprinşi în trafic beţi la volan. Primul caz a fost înregistrat în noaptea de vineri spre sâmbătă, când poliţiştii au oprit, pe drumul naţional ce străbate comuna Mihăileni, un autoturism condus de C.A., de 20 de ani, din localitate. În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului era expirată de 10 zile, iar şoferul era băut. Astfel, când l-au pus pe tânăr să sufle în etilotest, aparatul a indicat o îmbibaţie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Condus la Spitalu Dorohoi, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, aventurierul s-a întors acasă cu un dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducere sub influenţa alcoolului.

Celălalt caz a fost înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Flămânzi. Poliţiştii acţionau pe drumul european E 58 şi au oprit un autoturism condus de L.M. de 65 de ani, din oraş. Controlul cu etilotestul avea să demonstreze că bărbatul era băut destul de bine, aparatul indicând o îmbibaţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost adus la Spitalul Judeţean, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, după care poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere şi l-au acuzat de conducere sub influenţa alcoolului.

 

– Sebastian GHEORGHIU

sgheorghiu@monitorulbt.ro

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...