spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTSăptămână cu vreme caldă

Săptămână cu vreme caldă

Vremea se încălzeşte la Botoşani, iar temperaturile vor fi peste media acestei perioade a anului. Astfel, astăzi cerul va fi în mare parte senin, iar maxima va fi de 23°C, în timp ce minima va fi de 9°C. Mâine, vremea va continua să fie călduroasă, cerul fiind senin pe tot parcursul zilei. Temperaturile vor fi cuprinse între 24°C, maxima şi 8°C, minima, spre seară fiind şanse slabe de ploaie.

Joi, cerul va fi senin în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat. Maxima zilei va fi de 23°C, iar minima de 10°C. Vineri, potrivit meteorologilor, cerul va fi în mare parte senin, iar temperaturile vor fi cuprinse între 23°C, maxima şi 10°C, minima, vântul suflând cu intensitate mai ales seara.

În ţară, astăzi, vremea se va menţine caldă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 20°C şi 27°C, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime se vor situa între 5°C şi 15°C, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 1°C. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse în zonele joase va predomina ceaţa.

 

– Alexandru DOROFTEI

adoroftei@monitorulbt.ro

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
40 %
4.5kmh
15 %
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...