spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTTânăr trimis la puşcărie pentru că şi-a jefuit tatăl

Tânăr trimis la puşcărie pentru că şi-a jefuit tatăl

Un tânăr din Botoşani a fost trimis ieri la puşcărie, după ce l-a jefuit chiar pe tatăl său. Acuzat de furt calificat, Andrei Răuţu s-a ales cu o pedeapsă de doi ani şi cinci luni închisoare cu executare, întrucât mai avea o condamnare în trecut, dar va trebui să plătească şi o serie de daune.

Isprava care l-a aruncat după gratii a avut loc la sfârşitul lui iulie 2017, când, ştiind că familia lui este plecată la mare, Andrei Răuţu i-a spart apartamentul tatălui său şi a furat două televizoare, o unitate centrală de calculator şi un monitor, o parte fiind vândute, iar altele duse într-o casă de amanet, banii obţinuţi folosindu-i în scop personal.

Când s-a întors acasă, tatăl a făcut plângere la poliţie, iar tânărul a fost pus sub urmărire penală. Ancheta avea să scoată la iveală că pe 21 martie 2014 tânărul mai comisese un furt. În ziua cu pricina, el a împrumutat un Logan echipat pentru taximetrie, iar în bariera Răchiţi a întâlnit un elev care aştepta la ocazie, încercând să ajungă la Săveni. I-a pus cele două genţi în portbagaj, dar când să plece, elevul şi-a mai chemat un coleg, însă, pentru că acesta întârzia, elevul a coborât din maşină şi i-a ieşit în întâmpinare. Atunci, Andrei Răuţu a profitat de ocazie, a plecat cu Loganul spre Baisa, iar pe traseu a golit bagajele, oprindu-şi un laptop şi o tabletă, genţile şi celelalte lucruri fiind abandonate.

Trimis în judecată, botoşăneanul a fost găsit vinovat şi condamnat, instanţa obligându-l şi la plata sumei de 2.700 lei cu titlu de despăgubiri.

– Sebastian GHEORGHIU

sgheorghiu@monitorul.ro

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.9 °
19.4 °
39 %
4.9kmh
5 %
mie
22 °
joi
23 °
vin
23 °
sâm
20 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...