spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTElevii de la Eminescu au predat o lecţie inedită - Galerie...

Elevii de la Eminescu au predat o lecţie inedită – Galerie foto

Elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” au marcat ieri, în avans, Ziua Naţională a României. Sărbătoarea, intitulată „Suflet de român”, a debutat în curtea colegiului, unde harta României a fost conturată de elevi purtând toci în culorile roşu, galben şi albastru. La intonarea Imnului Naţional, în curte s-a format o hartă mare tricoloră, formată din luminiţe. Când a începutul cântecul „Noi suntem români”, aproape 900 de elevi s-au încolonat şi au plecat de la colegiu, pe traseul Parcul Eminescu, Pietonalul Unirii, Piaţa Revoluţiei.

Singurul oficial botoşănean care i-a întâmpinat a fost primarul Cătălin Flutur. „Este un lucru extraordinar. Suntem cu toţii obişnuiţi cu ceea ce fac cei de la Colegiul Mihai Eminescu şi, din punctul meu de vedere, s-a dat startul la manifestările privind Centenarul. Ei sunt primii şi le mulţumesc în numele tuturor botoşănenilor pentru ceea ce fac”, a spus edilul.

Oficialul a stat alături de elevii care au format un imens tricolor în faţa Palatului Administrativ, poziţionându-se în grupul elevilor cu lumini galbene şi a cântat alături de ei imnul, apoi „La mulţi ani”.

Daniel Botezatu, profesor de istorie şi consilier municipal, a apreciat că 1 Decembrie a fost cea mai importantă zi din istoria noastră. „A fost o zi care nu se va mai repeta din păcate, o zi în care românii din toate teritoriile locuite de români s-au regăsit în cuprinsul aceleiaşi ţări, România Mare, sau România dodoloaţă”, a mai afirmat el.

Alexandru Popovici, elev în clasa a XI-a, a spus că, în ultimii cinci ani, la colegiul botoşănean Ziua naţională a fost marcată în mod deosebit. „Le transmitem botoşănenilor să se bucure de 1 decembrie şi în acelaşi timp să-şi amintească de sufletul de patriot”, a concluzionat elevul.

Elevii şi profesorii au plecat apoi spre casele lor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.7 °
43 %
3.6kmh
100 %
mie
20 °
joi
23 °
vin
23 °
sâm
20 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...