spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTŞofer turmentat, pericol public

Şofer turmentat, pericol public

Un alt şofer băut a fost la un pas să provoce un accident în municipiul Dorohoi. Astfel, pe 24 decembrie, un bărbat de 55 de ani, din municipiul Dorohoi, mergea cu un autoturism pe strada Sfântul Ioan Românul din localitate, iar în intersecția cu strada Zefirului, a încercat să întoarcă maşina de pe un sens de mers pe celălalt, fără să mai acorde prioritate unui autoturism care venea din sens opus. Numai prezenţa de spirit a celuilalt şofer, care a evitat impactul, în ultima clipă, a făcut ca manevra periculoasă să nu se soldeze cu un accident. Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 55 de ani şi a fost ulterior condus la Spitalul Municipal Dorohoi pentru recoltare de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
56 %
0.5kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...