spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTBani pentru roşiile botoşănene

Bani pentru roşiile botoşănene

Suma de aproape 750.000 de lei a fost virată în aceste zile către 54 de producători de tomate din judeţul Botoşani. Conform unui comunicat al Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, beneficiarii au intrat în ”Programaul Tomate 2018” cultivând roşii în spaţii închise şi având astfel posibilitatea să comercializeze din producţie în extrasezon. Ajutorul de minimis in valoare de 3000 euro pentru fiecare fermier a fost virat în conturile beneficiarilor în data de 3 iulie.

Cifrele transmise de DAJ arată că în Registrul unic al Direcţiei botoşănene pentru agricultură sunt înscrişi, în momentul de faţă, 99 de potenţiali beneficiari ai programului “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”. Numărul acestora a crescut cu fiecare sezon, iar până pe 3 iulie se făcuseră documentaţiile pentru plantări de tomate în 76 de sere, în timp ce în 64 fusese constatat rodul. Banii vin, însă, după ce fermierii fac dovada că au vândut o cantitate consistentă în extrasezon, oferind astfel localnicilor posibilitatea să cumpere roşii cultivate la ei acasă şi nu în Grecia, Spania sau Turcia.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
45 %
4.3kmh
1 %
mar
18 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...