spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTRăzbunare pedepsită cu închisoare

Răzbunare pedepsită cu închisoare

Cinci indivizi din comuna Prăjeni au fost condamnaţi de Judecătoria Botoşani la închisoare cu executare pentru tâlhărie, după o răzbunare cel puţin ciudată. Faptele s-au petrecut la începutul lui martie 2015, când suceveanul Gheorghe D., în vârstă de 46 de ani, din comuna Păltinoasa, a ajuns în comuna Prăjeni pentru a se întâlni cu un botoşănean care vroia să se angajase ca cioban la stâna lui. Doar că întâlnirea a ajuns şi la urechile unui alt botoşănean, Cătălin T., care lucrase la stâna cu pricina şi nu fusese plătit la sfârşit, baciul sucevean având o datorie faţă de el de 800 de lei. Astfel, în momentul în care a mers să discute despre condiţiile de angajare cu noul cioban, suceveanul s-a trezit înconjurat de membrii familiei lui Cătălin T. şi de apropiaţii acestuia, care au tăbărât asupra lui lovindu-l cu pumnii şi cu picioarele, dar şi cu o furculiţă. După ce l-au lăsat lat, agresorii i-au furat banii din buzunare, iar pentru a scăpa teafăr suceveanul a trebuit să mai scoată 200 de lei de la cei care îl însoţeau, în total fiind vorba de 465 de lei. Cazul a fost preluat apoi de Poliţia Flămânzi, cercetările conducând spre cinci sateni din Prăjeni – Ioan T., în vârstă de 58 de ani, Constantin T, de 32 de ani, Cătălin T, de 28 de ani, şi Dumitru T, de 33 de ani, precum şi la un alt localnic, Ionuţ O., de 28 de ani. Ridicaţi cu mascaţii, aceştia au fost arestaţi, iar ulterior eliberaţi şi trimişi în judecată pentru tâlhărie calificată. În urma procesului care s-a derulat la Judecătoria Botoşani, cei cinci au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu executare. În schimb, Constantin T., care mai avea o condamnare mai veche, s-a ales cu o pedeapsă de cinci ani de detenţie. În plus, cei cinci au fost obligaţi să-i plătească suceveanului daune morale şi materiale care totalizează 56.728 de lei, dar şi cheltuielile de spitalizare. Sentinţa a fost atacată cu apel, dosarul urmând să fie analizat şi de magistraţii Curţii de Apel Suceava.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...