spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTMajoritatea instituţiilor publice şi-au prelungit programul de lucru

Majoritatea instituţiilor publice şi-au prelungit programul de lucru

Zilele de 16 şi 17 august, care au fost declarate libere de către Guvern pentru angajaţii din sistemul public, vor fi recuperate de angajaţii acestor instituţii. Astfel fiecare instituţie în parte şi stabilit un program pe care să-l respecte până pe 7 septembrie, atunci când este data limită de recuperare a celor 16 ore. Astfel, dacă majoritatea salariaţilor şi-au luat două zile de concediu pentru a nu recupera, unii au ales să vină la muncă.  Un astfel de exemplu este Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, acolo unde 17 angajaţi, din totalul de 37 vor fi la muncă până pe 7 septembrie .” Vom prelungi programul de muncă cu o oră în fiecare zi lucrătoare până se vor recupera toate orele nelucrate în zilele de 16 şi 17 august. Au fost însă şi situaţii când salariaţii noştri au preferat să-şi ia două zile de concediu, 20 de colegi aflându-se în această situaţie astfel că ei nu vor recupera.” a spus Teodor Dimitriu, directorul AJOFM. Astfel, până pe şapte septembrie programul celor de la AJOFM va fi de la 08.00 până la 17.30. O altă instituţie care va recupera câte o oră zilnic este Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM), aceasta  având programul identic cu cel al AJOFM,” Au fost şi la noi situaţii în care unii au preferat să-şi ia concendiu, dar restul vor sta la muncă cu o oră în plus până pe şapte septembrie.” a spus Eugen Mateciuc, directorul APM. La Consiliul Judeţean, cele două zile vor fi recuperate pe 24,25 august şi 31 august şi 1 septembrie.”  Vom fi la muncă în cele două sâmbete, 25 august şi 1 septembrie, de la ora 8-14, iar vinerea am prelungit programul până la ora 16.30, de regulă programul fiind un scurt în aceste zile, până la ora 14.30.” a spus Costică Macaleţi, preşedintele CJ. La Casa Judeţeana de Pensii, programul cu publicul în următoarele două săptămni va fi de la 08.00-18.00, iar angajaţii CJP, care nu au program cu publicul, vor recupera câte 8 ore în sâmbătă pe 25 august şi 1 septembrie.  Angajaţii Primăriei Botoşani vor lucra după program normal pe 25 august şi 1 septembrie.La Instituţia Prefectului, în următoarele două saptămâni,  angajaţii acesteia vor sta la muncă cu două ore mai mult faţă de programul normal, începând de luni până joi, respectiv 08.00-18.30, iar vinerea va râmăne programul normal, 08-14.30.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.4 ° C
19.2 °
16.6 °
56 %
1.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...