spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTÎn stare gravă din cauza calului

În stare gravă din cauza calului

Bărbat trimis la Iaşi în stare gravă după ce a fost lovit de cal. Acesta s-a ales cu mai multe coaste rupte şi plămânii perforaţi. În vârstă de 54 de ani, din localitatea Ungureni, acesta se afla pe câmp cu căruţa şi se pregătea să înhame calul pentru a pleca spre casă cu fân cosit pentru animale. La un moment dat însă, când s-a apropiat de animal, acesta s-a speriat de un zgomot şi a lovit cu copitele chiar în care bărbatul se pregătea să îi pună hamul. Acesta a fost lovit în plin, în zona pieptului, fiind aruncat la pământ. Acesta s-a ridicat cu greu şi iniţial şi-a continuat activităţile, mergând cu căruţa acasă, după care a descărcat încărcătura şi a mers să se odihenască. A doua zi, însă, acesta respira cu dificultate şi simţea dureri puternice în zona pieptului. A chemat o ambulanţă şi a fost transportat la Urgenţe, unde a primit îngrijiri şi supus mai multor tipuri de investigaţii. În urma acestora, medicii l-au dianosticat cu fracturi la şapte dintre coastele de pe partea stângă, o parte din acestea penetrând pleura plămânului. Din acest motiv s-a luat decizia transferului acestuia la Iaşi cu o ambulanţă cu medic. „Pacient în vârstă de 54 de ani, instabil din punct de vedere hemodinamic, a fost transferat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi cu pneumotorax pe parte stângă”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, din cadrul SJA Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.2 °
17.6 °
48 %
4.3kmh
8 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...