spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTUn ghiozdan poate schimba destine

Un ghiozdan poate schimba destine

„Şansă la educaţie într-un ghiozdan” – aşa se intitulează campania prin care Biserica Vovidenia îndeamnă creştinii să ofere elevilor şi viitorilor elevi un start cu dreptul în educaţie. Sindicatul „Novo Legis” din Penitenciarul Botoşani a răspuns pozitiv şi, acţionând sub deviza „Cel care deschide uşa unei şcoli închide o închisoare (Victor Hugo)”, conducerea sindicatului împreună cu membrii săi au ajuns astăzi la Biserica Vovidenia unde au donat ghiozdanele complet echipate. „Ne dorim să întindem o mână de ajutor și să fim solidari cu cei din jurul nostru, cu semenii noștri cu care destinul nu a fost atât de darnic precum a fost cu noi. Pentru noi, Dumnezeu a fost darnic, de aceea din puținul sau multul de care avem parte, dorim să împărțim și celor nevoiași. Pentru noi două, trei sau mai multe pâini sunt lucruri normale, pentru semenii noștri care nu au fost fericiți de soartă din punct de vedere material, a primi unele lucruri dăruite din suflet reprezintă o binecuvântare” a spus Ionel Dimitrovici, preşedintele Sindicatului Novo Legis. Implicarea în această acţiune nu s-a dorit în scop mediatic, sindicaliştii încercând să ofere de fapt un exemplu. „Dorim să ni se alăture şi ceilalţi pentru a veni în sprijinul celor neajutorați, cu înțelepciune, pentru a păstra un echilibru între binele spiritual și cel matarial”, a subliniat la rândul său Răzvan Chilăraşu prim-vicepreşedinte în carul Sindicatului Novo Legis. Campania a debutat zilele acestea şi ar urma să se deruleze pe parcursul lunii septembrie, anul şcolar 2018-2019 urmând să debuteze pe 10 septembrie. „Mulţumesc celor care au răspuns pozitiv la campania pe care am început-o împreună cu colegii mei şi mă bucură faptul că şi persoane din afara sindicatului, persoane apropiate mie, au dorit să ajute aceşti copii”, a completat Adrian Abălaşei, vicepreşedinte în cadrul Sindicatului Novo Legis. Botoşănenii care doresc să se implice în campanie o pot face oricând oferind bunuri sau bani. Centrul de colectare este Biserica „Vovidenia” de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 8. Telefon de contact 0745.544.867

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...