spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTUn bolnav psihic şi-a ucis mama

Un bolnav psihic şi-a ucis mama

Abia externat din spital, unde a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Mihăileni şi-a ucis mama în vârstă de 68 de ani, după care s-a culcat lângă ea. Cei doi locuiau singuri de mai multă vreme, iar vineri s-ar fi luat la ceartă. Bărbatul a pus însă mâna pe un cuţit cu care şi-a înjunghiat mama de mai multe ori. Rănită grav, femeia a murit în scurt timp, fapta fiind descoperită abia duminică dimineaţă, când o femeie din sat a mers în vizită la cei doi şi a găsit-o pe bătrână fără suflare. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, care au iniţiat o serie de cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut grozăvia. Având în vedere că bărbatul figurează cu multiple internări pe fondul afecţiunilor psihice de care suferă, anchetatorii au cerut astăzi intanţei de judecată luarea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii, interval în care bărbatul va fi expertizat psihiatric pentru a se stabili dacă a comis fapta cu discernământ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...