spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTPrimele amenzi la September Fest

Primele amenzi la September Fest

În prima zi a September Fest, poliţiştii locali botoşăneni au desfăşurat activităţi pentru combaterea comerţului ilicit, a faptelor de încălcare a normelor de protecţia mediului dar și respectarea normelor privind disciplina în construcții pentru participanții la eveniment.

Potrivit conducerii Poliţiei Locale, au fost identificaţi agenţii economici participanţi la eveniment şi ulterior li s-a comunicat ce obligaţii au în ceea ce priveşte modul de amplasare tarabelor, aprovizionarea agenţilor economici, afişarea preţurilor produselor comercializate, depozitarea deşeurilor rezultate în urma activităţii, igienizarea suprafeţei ocupate.

Inițial acțiunea polițiștilor locali a avut un caracter preventiv, urmărindu-se evitarea situațiilor de distrugere a mobilierului urban, a pavajului, murdărire cu ulei uzat rezultat în urma preparării produselor (fapte ce au fost constatate la ediţiile din anii trecuţi).

Un comerciant s-a ales cu o amendă de 500 de lei pentru că a desprins din sudură un coș stradal ce era amplasat pe un stâlp de iluminat public, susținând în fața organelor de control că îl încurca la montarea terasei estivale.

Tot în prima zi de festival, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale unor persoane care consumau semințe pe scările magazinelor din Piața 1 Decembrie.

Activitățile polițiștilor locali vor continua și în următoarele zile ale September Fest.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
42 %
3.2kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...