spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTÎncercări de plombare pe drumul prin Prăjeni

Încercări de plombare pe drumul prin Prăjeni

Botoşănenii care doresc să ajungă la Iaşi prin Prăjeni trebuie să ştie că pot relua traseul fără riscul de a-şi rupe roţile. Chiar dacă procesul dintre Consiliul Judeţean şi Bitunova Bucureşti nu s-a încheiat, conducerea Direcţiei de Drumuri Judeţene şi-a asumat o serie de intervenţii care să facă respectiva cale rutieră cât de cât circulabilă. Astfel, pe porţiunile unde asflatul s-a măcinat pe întrega lăţime, judeţeanul spre Iaşi a fost pietruit, iar acolo unde erau doar cratere în asfalt, acestea au fost oarecum plombate cu material rezultat de la frezare. Cei 15 kilometri de drum botoşănean pot fi acum traversaţi cu maxim viteza a II-a, o viteză mai mare punând în pericol suspensiile autovehiculelor.
Drumul ce ar scurta substanţial traseul Botoşani-Iaşi a fost modernizat în 2013 de Bitunova, iar lucrările au fost de o asemena calitate încât asfaltul s-a măcinat în întregime pe anumite porţiuni, în timp ce, pe altele, a devenit un adevărat pericol pentru starea autovehiculelor ce-l traversează. Procesul ce a urmat lucrărilor a ţinut pe loc CJ-ul, dar la fel de adevărat este că autorităţile nu au reuşit să găsească o altă soluţie pentru a interveni, priorităţile Consiliului fiind mereu altele.
Un nou termen al procesului era aşteptat în aceste zile, însă, din cele declarate de Cătălin Gheorghian, directorul general al drumurilor judeţene, alte lucrări de asfaltare nu se vor mai putea face în acest an, acestea nefiind prinse în bugetul anului. „Vom prinde lucrările respective în bugetul de anul viitor, şi intenţionăm să turnăm covor asfaltic pe întreaga lungime de 15 kilometri. Anul ăsta nici vremea nu ne-ar mai permite.”, a declarat directorul Gheorghian.
Starea drumului prin Prăjeni este pentru botoşăneni cu atât mai frunstrantă cu cât respectiva arteră de la limita dintre judeţe către Iaşi este aproape impecabilă, ieşenii surclasând încă o dată autorităţile şi specialiştii vecini.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
40 %
4.5kmh
15 %
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...