spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTAutorul crimei de la Dracşani trimis în boxa acuzaţilor

Autorul crimei de la Dracşani trimis în boxa acuzaţilor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus astăzi trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Dumitru Pricop, în vârstă de 41 de ani, din Flămânzi, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „omor”, după ce la începutul lunii august l-ar fi ucis pe proprietarul stânii la care lucra. Crima a avut loc pe chiar la stână, după o ceartă izbucnită întzre cei doi bărbaţi. „S-a reţinut că, în ziua de 6 august 2018, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se aflau la stâna proprietatea victimei, situată în extravilanul satului Dracşani, comuna Suliţa, a înjunghiat cu un cuţit în zona gâtului victima A.G., cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. Victima, Gheorghe Apetrei, avea 74 de ani şi urma să-i devină suspectului tată socru. Asta pentru că Dumitru Pricop trăia în concubinaj cu fiica bătrânului. De altfel, după comiterea crimei, acesta şi-a luat consoarta şi a plecat cu ea spre Flămânzi, povestindu-i pe drum cele întâmplate. Trupul neînsufleţit al victimei a fost descoperit câteva ore mai târziu de o nepoată în vârstă de 9 ani, care venise să-i aducă de mâncare. Rudele au anunţat imediat poliţia, iar Dumitru Pricop a fost arestat preventiv, el fiind în prezent după gratii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
42 %
3.2kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...