spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTAsfalt nou pe strada Hatman Arbore

Asfalt nou pe strada Hatman Arbore

Strada Hatman Arbore, tronsonul cuprins între strada Doboşari şi strada Stegari, a fost reabilitată. „Este vorba despre un tronson de strada unde a fost extinsă reţeaua de canalizare, prin programul derulat cu fonduri europene de către Nova Apaserv. Responsabilitatea asfaltării porţiunii unde s-a intervenit era în sarcina Nova Apaserv, însă, având în vedere starea carosabilului, am decis să turnăm un strat de asfalt nou, din bordură în bordură, urmând ca partea aferentă operatorului de apă să o suporte acesta. Deci avem o reducere de aproximativ 25% a costului lucrărilor”, a declarat viceprimarul Marian Murariu. Potrivit edilului, pe acel tronson au fost reparate şi trotuarele.

În acea zonă au fost probleme deoarece, în momentul în care a fost săpat şanţul, au fost găsite oseminte. De asemenea, la un moment dat era în pericol şi zidul mănăstirii, lucrările fiind sistate. „Din fericire, toate problemele au fost rezolvate şi astăzi suntem la faza finală, turnarea stratului de uzură a asfaltului. Putem spune că avem un tronson de stradă complet reabilitat, un tronson foarte important atât pentru cetăţenii din zonă, cât şi pentru Mănăstirea Popăuţi, care este un obiectiv vizitat de mulţi pelerini şi turişti”, a mai spus  Marian Murariu.

Cel mai probabil, echipele de muncitori se vor muta pe strada Trandafirilor, acolo unde au fost reabilitate trotuarele şi unde a fost pregătită partea carosabilă pentru turnarea unui nou strat de asfalt.

dav
dav

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
7.9 ° C
10.6 °
7.2 °
91 %
2.1kmh
51 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
12 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...