spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTDeficienţele de la morga spitalului au fost remediate în timp record

Deficienţele de la morga spitalului au fost remediate în timp record

Deficienţele de la morga de la Judeţean au fost remediate, iar conducerea a emis un comunicat pentru familiile celor decedaţi, dar şi pentru angajaţii care au depus eforturi pentru remedierea problemelor. După cum Monitorul a relatat la începutul acestei săptămâni, în data de 12 octombrie aparatul frigorific de la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) s-a defectat, ceea ce a făcut imposibilă utilizarea ei pe parcursul weekend-ului. Din acest motiv, conducerea unităţii sanitare a decis ca persoanele decedate să fie transportate la morga Maternităţii cu un autoturism de la Serviciul de Medicină Legală. „Pe parcursul acestei perioade angajaţii spitalului au acţionat prompt, repectând legile şi normele în vigoare. Decedaţii au fost transportaţi cu maşina Serviciului de Medicină Legală, iar toţi cei implicaţi au acţionat cu profesionalism şi respect pentru ca lucrurile să decurgă normal şi fără incidente, ceea ce s-a şi întâmplat. În cursul dimineţii de luni agregatul a fost reparat”, a precizat medicul Livia Mihalache, managerul general al SJU Mavromati. Reprezentanţii conducerii unităţii sanitare spun că angajaţii Serviciilor de Anatomie Patologică şi Medicină Legală şi Administrativ au făcut tot posibilul ca morga să redevină funcţională la încputul săptămânii. „Ţin să mulţumesc aparţinătorilor pentru înţelegere, precum şi angajaţilor care au venit şi din timpul liber la lucru, dar şi reprezentanţilor firmei care a reparat agregatul defect. Aceste maşini funcţionează continuu şi se pot dfecta oricând şi la orice spital din lume. Noi facem tot posibilul ca totul să funcţioneze normal, în interesul pacientului”, a mai spus medicul Livia Mihalache.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
24.4 ° C
24.6 °
24.4 °
49 %
6.9kmh
100 %
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...