spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTAccident muşamalizat scos la iveală după patru zile

Accident muşamalizat scos la iveală după patru zile

Un şofer care a lovit un biciclist va fi anchetat penal după ce a încercat să ascundă ce s-a întâmplat. Totul s-a petrecut pe 13 octombrie, când şoferul, în vârstă de 58 de ani din municipiul Botoşani, conducea o maşină e raza comunei Hlipiceni, iar la un moment dat l-a acroşat cu maşina pe un localnic în vârstă de 45 de ani, care venea din sens invers pe o bicicletă. După producerea accidentului, conducătorul auto a transportat victima la domiciliu, părăsind locul producerii evenimentului. Ieri însă, la patru zile de la accident, cel rănit a solicitat intervenţia cadrelor medicale pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Cazul a ajuns şi la urechile poliţiştilor, care au reuşit să-l identifice pe şoferul fugar. Mai mult, anchetatorii au descoperit că în zilele de 15-16 octombrie conducătorul auto a înlocuit lampa semnalizare şi oglinda retrovizoare de pe partea stângă şi a vopsit elementele de caroserie avariate, încercând să ascundă accidentul. Acuzat de vătămare corporală din culpă şi părăsirea sau ştergerea urmelor accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, şoferul riscă să ajungă în faţa instanţei de judecată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
69 %
1.2kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...