spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTFamilie urmărită de drame

Familie urmărită de drame

O familei din județul Botoșani a avut parte de un destin tragic, tatăl murind în urma unui accident rutier, iar fiul său a murit înecat. Este povestea extrem de tristă a familiei biciclistului mort din Ungureni, o familie respectată în comunitate.
Capul familiei a murit, în spital la Iaşi, după ce săptămâna trecută a fost victima unui accident rutier grav. Bărbatul circula pe drumul județean care face legătura cu Plopenii Mari, iar la intersecția cu drumul Botoșani- Săveni nu a oprit și a intrat direct în fața unui autoturism Dacia Logan. După impactul violent, acesta a căzut cu capul pe asfalt, fiind ulterior transportat la Spitalul Județean Botoșani, iar apoi la Clinica de Neurochirurgie din Iași, unde a fost internat în stare critică şi a murit la câteva zile.
Familia bărbatului este a trecut printr-o tragedie şi acum opt ani. Fiul acestuia a murit la vârsta de 24 de ani, după ce a căzut dintr-o barcă cu care mergea pe iazul de la Lebăda. Accidentul a avut loc în urmă cu opt ani, în momentul în care ambarcaţiunea, în care se mai afla o persoană, s-a răsturnat. Ambele persoane au murit înecate, pentru că nu știau să înoate.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
77 %
2.8kmh
58 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...