spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTPostul de manager al celui mai mare spital scos la concurs

Postul de manager al celui mai mare spital scos la concurs

Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgenţă organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager la Spitalul Județean ”Mavromati”. Concursul va avea loc în perioada 27 noiembrie-16 decembrie și constă în două etape. Prima etapă, eliminatorie, vizează selecția dosarelor, în timp ce etapa a doua conține susținerea planului de management.

Se pot înscrie la concurs candidații care îndeplinesc următoarele condiții: sunt absolvenți ai unei instituții de învățământ superior medical,economico-financiar sau juridic, sunt absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, au cel puțin doi ani vechime în posturi cu studii superioare, nu au vârsta de pensionare.

Dosarele se pot depune la Spitalul Județean până la 26 noiembrie, urmând ca publicarea proiectelor de management să se facă pe 3 decembrie, iar data susținerii publice a proiectului de management are loc pe 10 decembrie.

Actualul manager interimar, medicul Livia Mihalache, intenționează să se înscrie la concurs.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
10.6 ° C
10.6 °
7.7 °
72 %
1.1kmh
1 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
20 °
mie
13 °
joi
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...