spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTMercedes Vito neînmatriculat descoperit la Dersca

Mercedes Vito neînmatriculat descoperit la Dersca

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un Mercedes Vito ce avea aplicate plăcuţe de înmatriculare, despre care există suspiciunea că au fost atribuite unui altui mijloc de transport. Maşina a fost descoperită ieri seară de un echipaj al Poliţiei de Frontieră în comuna Dersca, în urma unui control în trafic. La volan era un bărbat cu dublă cetăţenie româno-ucraineană, Ilie B., în vârstă de 24 de ani, care a prezentat la controlul de frontieră documentele mijlocului de transport, inclusiv poliţa de asigurare şi verificarea ITP, care erau expirate din iunie 2018. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că autovehiculul nu avea poansonată seria pe caroserie şi există suspiciunea că numerele şi certificatul de înmatriculare au fost atribuite unui altui mijloc de transport. Tânărul a declarat că a cumpărat maşina cu 1.800 de euro şi nu ştia nimic despre neregulile constatate. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.2 °
17.6 °
48 %
4.3kmh
8 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...