spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTModernizarea stadionului „Municipal”, încă un motiv de dispută politică!

Modernizarea stadionului „Municipal”, încă un motiv de dispută politică!

Viceprimarul Cosmin Andrei a anunțat că îi va solicita primarului Cătălin Mugurel Flutur să-i delege atribuțiille pentru modernizarea stadionului „Municipal”.

Reacția acestuia vine după ce cei de la DSPSA nu au fost în stare să scoată un unui studiu de fezabilitate pentru construirea unui stadion.

 „Săptămâna viitoare îi voi solicita domnului primar să-mi delege atribuțiile pentru modernizarea stadionului. În bugetul pe anul acesta s-au alocat bani pentru studiul de fezabilitate al stadionului dar DSPSA nu a făcut acest studiu. Acum vor să votăm în Consiliul Local realizarea acestui studiu. Voi solicita să-mi delege atribuțiile, vom prinde bani în bugetul pe 2019 și mă voi ocupa eu de studiul de fezabilitate și de obținerea finanțării pentru modernizarea stadionului. De asemenea, suntem în discuții pentru realizarea unui schimb de terenuri astfel încât să putem folosi cei 1500 de metri de lângă stadion, în zona bulevardului Mihai Eminescu. Putem realiza o parcare și astfel rezolvom problema atât la stadion cât și pentru întreaga zonă”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
13.9 ° C
17.6 °
13.9 °
46 %
2.3kmh
5 %
sâm
13 °
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...