spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BT5000 de elevi botoşăneni vor demonstra că au "Suflet de român"

5000 de elevi botoşăneni vor demonstra că au „Suflet de român”

5000 de elevi botoşăneni vor marca pe 28 noiembrie, începând cu ora 17.30, Centenarul Marii Uniri şi Ziua Naţională a României. Aceştia vor participa la acţiunea „Suflet de român”. Iniţiatorul manifestării este Colegiul „Mihai Eminescu”, instituţie care are drept parteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primăria Botoşani şi 18 unităţi de învăţământ din municipiu. Participanţii vor pleca fiecare de la şcoala unde învaţă şi se vor întâlni pe Stadionul Municipal, acolo unde vor forma un imens tricolor, folosindu-se de luminile telefoanelor mobile. „Vom forma un steag mai mare, fiind An Centenar. Vor participa o mie de elevi de la Colegiul Eminescu şi 4000 de elevi de la celelalte şcoli din municipiu. Cadrele didactice şi elevii din municipiu au răspuns foarte frumos şi cu entuziasm apelului nostru. Vor veni şiruri luminoase către stadion şi acolo vom forma un imens tricolor”, a declarat profesorul Cristina Maria Bălăucă.

Anul trecut, aproximativ 900 de elevi şi zeci de cadre didactice de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” au oferit botoşănenilor o extraordinară lecţie de patriotism, marcând în avans Ziua Naţională a României.

Sărbătoarea „Suflet de român” a debutat în curtea colegiului, unde harta României a fost conturată de elevi purtând toci în culorile roşu, galben şi albastru. La intonarea Imnului Naţional, în curte s-a format o hartă mare tricoloră, din elevi cu lumini în mâini.  Elevii s-au încolonat apoi şi au plecat de la colegiu pe traseul Parcul Eminescu, Pietonalul Unirii, Piaţa Revoluţiei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...