spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTSăptămâna educației globale la Seminarul Sf. Gheorghe

Săptămâna educației globale la Seminarul Sf. Gheorghe

La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf.Gheorghe”, Săptămâna Educației Globale a reunit activități la care au participat deopotrivă cadre didactice și elevi. „Seminariști de nota 10” este un proiect lansat în Săptămâna Educației Globale, 2018 și care va continua pe parcursului anului școlar. Proiectul inițiat de prof.dr. Ada Alexandrina este dedicat generațiilor de elevi și de profesori care au obținut performanțe. În încheierea activității directorul Seminarului Teologic „Sf.Gheorghe”, prof. dr. Daniel Dascălu, le-a transmis participanților, că vor avea și în continuare parte de toată susținerea pentru a deveni mai buni și mai performanți, împreună, ca o mare familie a ”Seminariștilor de nota 10”.

O activitate care s-a bucurat de succes a fost „Ia centenară” coordonată de prof. Crina Ștefan , prof. Corina Țifrea și prof. Ioana Șcarlii. Invitata, Maria Zoițanu, membră a Asociației Meșterilor Populari din Moldova a realizat o frumoasă prezentare a istoria iei românești. „O ie poate fi o lecție de istorie, dar pentru a o învăța avem nevoie de exercițiu și de timp. Ia românească a fost purtată cu mândrie de Regina Maria, Principesele Ileana și Elena, de cântăreața Maria Tănase. Frumusețea iei românești a fost apreciată de pictorul francez Henri Matisse, realizând tabloul La blouse roumaine care este expus într-un prestigios muzeu din Paris.” Prezentarea a fost urmată de o șezătoare literară ce a evocat momentele de altă dată, obiceiurile specifice zonei Moldovei. Elevii de la specializarea Patrimoniu Cultural au realizat sub îndrumarea dnei prof. Ioana Șcarlii o expoziție de pictură ce a avut ca temă Ia centenară.

Povestea Marii Uniri”, o altă activitate apreciată a fost organizată de prof. Marius Rîznic. El a prezentat personalitățile care s-au implicat în făurirea idealului național din 1918. De asemenea, elevii au prezentat 12 personalitați politice, istorice, culturale care au avut o contribuție pregnantă în evoluția noastră ca popor de-a lungul timpului. S-au făcut remarcate eseurile realizate de elevii Pintilie Lucian și Federovici Denisa din clasele a IX-a.

Eu visez la o Românie liberă, unde părinții nu vor mai pleca peste hotare pentru copiii lor, ci unde familiile vor locui sub același acoperiș, în locuințele anilor 2118, fericiți și câștigându-și pâinea în țara lor. Unde tinerii vor merge la facultăți de renume în țara lor, unde vor învăța să își iubească țara și să facă în așa fel încât și alții s-o iubească. Vor crea inginerii care vor face o Românie modernă și care vor ușura viața tuturor. ”(Pintilie Lucian)

Pr.prof. Visarion Vizitiu a desfășurat o activitate ce a avut ca temă „Creația –rod al iubirii și atotputerniciei lui Dumnezeu. Cum o păstrăm?” Elevii au vizionat un film de 30 de minute despre Creație după care au avut loc discuții libere cu participanții despre conservarea și apărarea planetei de intervențiile distructive ale omului.

Prof. Apostol Jeanina a organizat activitatea „Schimbarea începe cu noi-să ne alimentăm sănătos!” în cadrul căreia a fost invitată Aurora Oniciuc,tehnician în nutriție, la care au participat 25 de elevi. S-a prezentat modul de alimentație al bunicilor și chiar al părinților noștri, dar și stilul diferit de viață al acestora, mult mai sănătos decât cel actual.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...