spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTTarifarea gunoiului prelungită din nou de consilieri (video)

Tarifarea gunoiului prelungită din nou de consilieri (video)

Proiectul legat de tarifarea gunoiului a fost din nou retras din şedinţa de CJ. Pentru a şasea oară. De această dată s-a căzut de acord ca toţi cei implicaţi să meargă în vizită de lucru la groapa de gunoi şi să aibă loc şi o şedinţă cu primarii şi părţile implicate. Proiectul de majorare a tarifelor de depozitare a gunoiului la Stăuceni a fost repus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean, însă tot nu a fost votat. Consilierii PNL au solicitat retragerea de pe ordinea de zi a proiectului, pentru a mai avea o întâlnire pe această temă cu conducerea Consiliului Județean, dar și cu câțiva primari, atât din tabăra PSD, cât și PNL.
Liderul grupului PNL a cerut o întâlnire într-un anume format. Ne-am pus de acord cu acest lucru, în sensul că să participe la această întâlnire pentru încă o discuție consilieri județeni PNL, consilieri PSD, doi primari din partea PSD, doi din partea PSD și specialiști din cadrul Consiliului Județean, inclusiv directorul de la ADI Eco-Proces”, a spus președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți.
Consilierii PNL se împotrivesc majorării acestora tarife, întrucât, spun ei, se vor resimți și în buzunarul cetățeanului. „De unde se suportă acești bani în pluis care vor fi plătiși operatorului. Ni s-a explicat, doar verbal, că din acele taxe stabilite pentru populație în urmă cu doi ani, că ajung pentru această suplimentare și mai și rămân bani. În schimb, unitățile administrativ teritoriale au primit adrese prin care să lucreze taxa pentru populație; de la 2,5 lei să o crească la 5, de la 5 lei să o ducă la 10 lei sau mai mult. De ce suntem puși în astfel de situații să ne informăm din altă parte decât așa cum ar fi mormal”, a spus consilierul județean Radu Anton.
Întâlnirea pe această temă urmează să aibă loc săptămâna viitoare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14 ° C
14.6 °
13.8 °
54 %
2.2kmh
85 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...